FOTO Autostrada A13 Brașov – Bacău: Proiectantul efectuează teste pentru viitoarele tuneluri

Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunță luni că 19.500 de metri au fost forați pentru studiul geotehnic în cadrul contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate al Autostrăzii A13 Brașov - Bacău.
Anemona Andone - lun, 04 mai 2026, 16:26
FOTO Autostrada A13 Brașov - Bacău: Proiectantul efectuează teste pentru viitoarele tuneluri

a13

La sfârșitul săptămânii trecute, echipa CNIR a verificat mobilizarea prestatorului, rezultatele fiind următoarele:

– aproximativ 19500 metri forați pentru studiul geotehnic, un progres de 1000 de metri față de raportarea pentru luna anterioară;

– cinci instalații mobilizate în zona municipiului Onești, județul Bacău;

– prestatorul efectuează teste presiometrice în forajele executate pentru viitoarele tuneluri.

a13

Potrivit CNIR, un studiu geotehnic riguros reprezintă un fundament solid pentru viitoarea autostradă, cu următoarele obiective:

– dimensionarea lucrărilor de artă (viaducte, poduri, tuneluri), care depind de precizia datelor despre natura și stabilitatea terenului;

– prevenirea alunecărilor de teren – identificarea timpurie a zonelor instabile reduce riscul unor probleme tehnice și financiare;

– gestionarea apelor subterane și pluviale – soluțiile de drenaj corecte elimină riscul degradării premature a asfaltului.

a13

Sectorul Brașov – Bacău al Autostrăzii A13 se va conecta cu viitoarea Autostrada Sibiu – Făgăraș – Brașov printr-un nod de mare viteză în zona localității Codlea, iar în zona Bacăului, la Răcăciuni cu Autostrada Moldovei A7.

Cine proiectează A13 Brașov – Bacău

În martie, Compania Națională de Investiții Rutiere anunța că a obținut Certificatele de Urbanism pentru întreg traseul Autostrăzii A13 Brașov – Bacău, reușind un pas foarte important în derularea contractului pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate.

Amintim că, în aprilie 2024, CNAIR a desemnat câștigătorul noului contract de realizare a studiului de fezabilitate pentru autostrada Brașov – Bacău, un contract în valoare de 81,2 milioane de lei.

În decembrie 2024 contractul cu firma Consitrans pentru studiul de fezabilitate al A13 Brașov – Bacău a fost preluat oficial de CNIR

Te-ar mai putea interesa și
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
Influența Chinei în America Latină este văzută ca fiind mai bună decât cea a Statelor Unite – sondaj
China este percepută în America Latină ca având o influenţă mai bună decât Statele Unite, potrivit unui sondaj publicat vineri în rândul cetăţenilor din 17 ţări din regiune, informează......
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la implementarea responsabilă a IA
Canada a înființat un Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială. Instituția va sfătui Guvernul cu privire la ...
Canada a anunţat vineri înfiinţarea unui Consiliu Naţional pentru Inteligenţa Artificială (IA), responsabil în special ...
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este meritul întregii societăţi şi al politicilor de disciplină financiară. Nu este însă un moment de relaxare
Nicușor Dan, despre decizia agenţiei Standard & Poor’s de a menține ratingul de țară: Acest rezultat este ...
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că decizia agenţiei Standard & Poor's de a menţine ratingul de ţară confirmă ...
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează ...