Scenariu de recesiune planetară – FMI: Războiul din Orientul Mijlociu afectează sever economia mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai grave'', dacă războiul din Orientul Mijlociu va duce anul viitor la cotaţii ale barilului de ţiţei de aproximativ 125 de dolari, a avertizat, luni, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, transmit Xinhua şi Reuters.
AGERPRES - mar, 05 mai 2026, 09:59
Scenariu de recesiune planetară - FMI: Războiul din Orientul Mijlociu afectează sever economia mondială

„Vom vedea o creştere a inflaţiei şi apoi, inevitabil, o dezancorare a aşteptărilor inflaţioniste”, a declarat şeful FMI, la o conferinţă găzduită de Institutul Milken în Washington, scrie Agerpres.

Oficialul a atras atenţia că actualele condiţii, inclusiv o prelungire a conflictului, cotaţii ale barilului de ţiţei în jur sau peste 100 de dolari şi sporirea presiunilor inflaţioniste, au activa deja „scenariul sever” al FMI.

Fondul Monetar Internaţional a prezentat în aprilie trei scenarii privind evoluţia economiei mondiale: mai slab, mai grav şi sever, în funcţie de modul de evoluţie al războiului.

Cel mai optimist scenariu de referinţă indică un război de scurtă durată în Iran şi previzionează o creştere a economiei mondiale cu 3,1% în 2026, un declin de 0,2 puncte procentuale faţă de estimarea din ianuarie. În acest scenariu, cotaţia medie a barilului de petrol se va situa la 82 de dolari în tot acest an, un declin faţă de nivelul recent de aproximativ 100 de dolari al cotaţiei futures a barilului Brent.

În scenariul negativ, al unui conflict mai îndelungat, în care cotaţia barilului de petrol rămâne la aproximativ 100 de dolari anul acesta şi 75 de dolari în 2027, FMI estimează că economia mondială va înregistra în 2026 un avans de doar 2,5%. În ianuarie, FMI se aştepta la scăderea cotaţiei petrolului până la aproximativ 62 de dolari în 2026.

În cel mai sever scenariu al FMI, în care conflictul se adânceşte şi se extinde, iar preţul ţiţeiului este mult mai ridicat, determinând perturbări majore pe pieţe şi înăsprirea condiţiilor financiare, PIB-ul global va creşte cu doar 2%.

„Aceasta ar fi aproape o recesiune globală”, avertizează FMI.

Continuarea războiului înseamnă că nu mai este posibil scenariul de referinţă.

„Scenariul de referinţă, cu fiecare zi care trece, rămâne tot mai mult în urmă, în oglinda retrovizoare”, a apreciat Georgieva.

La aceeaşi conferinţă, preşedintele Chevron, Mike Wirth, a avertizat că întreaga lume este afectată de deficitul în aprovizionarea cu petrol, în urma închiderii Strâmtorii Ormuz.

Economiile vor începe să se contracteze, prima dată în Asia, întrucât cererea se ajustează pentru a face faţă ofertei, în timp ce Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a explicat Wirth.

Georgieva a declarat că FMI urmăreşte cu atenţie impactul conflictului asupra lanţurilor de aprovizionare, iar deja preţurile la îngrăşăminte au crescut cu 30% – 40%, ceea ce va duce la un avans al preţurilor alimentelor între 3% şi 6%, dar vor fi afectate şi alte industrii.

„Ceea ce vreau să subliniez este că situaţia este într-adevăr dificilă”, a afirmat şeful FMI, exprimând temerile că în mare măsură autorităţile încă acţionează de parcă criza se va încheia în câteva luni şi iau măsuri pentru a reduce impactul asupra consumatorilor şi companiilor, ceea ce menţine o cerere ridicată pentru petrol.

„Nu aruncaţi cu benzină în foc. Toţi cei din această cameră ştiu că reducerea lanţurilor de aprovizionare duce la scăderea cererii”, a transmis directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...