UPDATE: Legendara marcă OLTCIT ar putea să reapară tot la Craiova, sub umbrela Ford Otosan. Reacția companiei turce

În data de 25 martie 2026 a fost depusă o cerere de marcă a Uniunii Europene pentru denumirea OLTCIT, titular fiind Ford Otosan Romania, iar cererea figurează, la acest moment, cu statusul „Application under examination”, potrivit datelor disponibile în eSearch EUIPO. Compania turcă a confirmat informația.
Economica.net - mar, 05 mai 2026, 14:30
UPDATE: Legendara marcă OLTCIT ar putea să reapară tot la Craiova, sub umbrela Ford Otosan. Reacția companiei turce

Marca este solicitată de Ford pentru clasa 12, care include, între altele, vehicule, automobile, vehicule electrice, autovehicule, părți și accesorii pentru vehicule.

EUIPO este Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală, responsabil cu gestionarea mărcilor comerciale ale UE și a desenelor și modelelor industriale înregistrate ale Uniunii Europene.

Brandul Oltcit a apărut la Craiova în urma parteneriatului dintre statul român și producătorul francez Citroën, fabrica fiind construită la finalul anilor ’70 pentru producția unui automobil de dimensiuni mici.
Astăzi, aceeași platformă industrială de la Craiova se află în centrul strategiei Ford Otosan pentru producția de vehicule moderne și electrificate.
În 2022, Ford of Europe a transferat oficial proprietatea fabricii de la Craiova către Ford Otosan, compania anunțând atunci investiții de 490 de milioane de euro pentru dezvoltarea producției și pentru rolul uzinei în procesul de electrificare al Ford în Europa.

O marcă legendară nu este doar un nume. Este memorie comercială, reputație și activ economic. O marcă precum OLTCIT nu este doar un nume din trecutul industriei auto românești. Ea concentrează memorie comercială, notorietate, atașament public și valoare simbolică. Din perspectiva proprietății intelectuale, astfel de denumiri trebuie tratate cu atenție, pentru că pot avea relevanță nu doar juridică, ci și culturală și economică”, a spus Radu Bozocea, expert în drepturi de proprietate intelectuală, cofondator şi Managing Partner în compania Weizmann Ariana & Partners, care reprezintă Ford în această procedură la EUIPO.

Bozocea arată că depunerea unei mărci la nivelul Uniunii Europene nu trebuie interpretată automat ca anunț al unei lansări comerciale, ci ca un act de protecție și clarificare juridică.

„Înregistrarea unei mărci este, înainte de toate, un instrument de protecție. Ea poate servi la prevenirea folosirii neautorizate, la consolidarea unui portofoliu de drepturi sau la pregătirea unor direcții viitoare. În cazul unor branduri istorice, componenta de prevenție este foarte importantă, pentru că interesul public pentru astfel de nume poate genera utilizări speculative”, a conchis Bozocea.

Este important de menționat că, în decembrie 2026, se împlinesc 30 de ani de la constituirea companiei Oltcit.

La solicitarea Economica.net, oficialii uzinei din Craiova  au declarat că „Ford Otosan România a decis înregistrarea mărcii Oltcit pentru a proteja moștenirea istorică a fabricii de la Craiova și a unui model legendar produs aici”.

Istoria tumultoasă a mărcii Oltcit și a uzinei de la Craiova

Istoria Oltcit începe în anii 70, atunci când statul român a decis să caute un producător auto cu care să înființeze o a doua uzină producătoare de autoturisme alături de Automobile Dacia din Mioveni. Deși au existat mai multe contacte cu diverși investitori, singura companie care a părut a îndeplini cerințele guvernului român a fost Citroen. Așa se face că, pe 30 decembrie 1976 este semnat contractul de constituire a societăţii mixte româno-franceze Oltcit.

În baza acestui contract, în 1977 începe construirea uzinei de la Craiova, tehnologia necesară asamblării de mașini fiind adusă de Citroen de la uzinele sale din Franţa.

Aflată la rândul său într-o situație dificilă, date fiind condițiile de pe piața auto europeană, marca Oltcit este preluată de Peugeot în aceeași perioadă, iar întreaga afacere începută cu statul român pare a eșua. Cu toate acestea, după ce românii se arată dispuși să investească o sumă estimată de unele surse la 1 miliard de dolari partea franceză acceptă să introducă în portofoliul viitoarei uzine de la Craiova un proiect pe care îl considera eșuat.

Cu modificări importante față de proiectul inițial, la uzina din Craiova începe în 1981 producția modelului Axel, acest fiind exportat către Franța pentru ca partea franceză să-și amortizeze investiția. În România, modelul este vândut sub numele Oltcit – cu variantele Special, Club și Club 12 TRS – și rămâne în producție până în 1994.

Deși era mai modern decât modelele Dacia, micul Oltcit avea probleme legate de suspensie, prea „moale” pentru drumurile românești și de carburatorul cu corp dublu care se deregla extrem de des.

În 1991 Citroen îşi vinde participaţia la Oltcit către statul român, iar compania este redenumită Automobile Craiova. Mașinile produse la uzină sunt și ele redenumite Oltena, eliminând astfel din titulatură partea legată de Citroen. În 1994 uzina din Craiova este preluată de coreenii de la Daewoo și, ulterior, în urma unei privatizări, de americanii de la Ford. Acum uzina este deținută de Ford Otosan, companie turcă ai cărei acționari cu părți egale sunt Koc Holding și Ford Motor Co.

 

Te-ar mai putea interesa și
Finlanda cere Ucrainei să ia măsuri pentru ca dronele pe care le lansează împotriva Rusiei să nu mai intre în spațiul său aerian
Finlanda cere Ucrainei să ia măsuri pentru ca dronele pe care le lansează împotriva Rusiei să nu mai intre în spațiul ...
Finlanda a condamnat marţi încălcarea spaţiului său aerian de către două drone ucrainene rătăcite în timpul unui atac efectuat duminică asupra portului rus Primorsk, în apropiere de Sankt......
Ziua și scumpirea în benzinării, prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi după-amiază. Motorina este foarte aproape de pragul de 10 lei pe litru în majoritatea stațiilor
Ziua și scumpirea în benzinării, prețurile benzinei și motorinei au crescut din nou azi după-amiază. Motorina este ...
Petrom, liderul pieței de distribuție ca carburanților, a scumpit în după amiaza aceasta și benzina și motorina. În ...
FOTO Curs valutar. Euro crește puternic la ghișeele băncilor, imediat după căderea Guvernului Bolojan
FOTO Curs valutar. Euro crește puternic la ghișeele băncilor, imediat după căderea Guvernului Bolojan
Euro s-a apreciat puternic la casele de schimb ale băncilor imediat după ce moțiunea de cenzură împotriva Guvernului ...
Şefa diplomaţiei europene, aşteptată într-o vizită la Chişinău
Şefa diplomaţiei europene, aşteptată într-o vizită la Chişinău
Înalta reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, este aşteptată ...