Noul sistem naţional prin care operatorii economici au acces la o nouă platformă electronică a Autorităţii Vamale Române a fost implementat

Autoritatea Vamală Română (AVR) a implementat sistemul naţional "UUM&DS-RO", prin care operatorii economici au acces, începând din 4 mai, la o nouă platformă electronică, destinată gestionării uniforme a utilizatorilor şi de semnătură digitală.
AGERPRES - mie, 06 mai 2026, 14:26
Noul sistem naţional prin care operatorii economici au acces la o nouă platformă electronică a Autorităţii Vamale Române a fost implementat

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, noul sistem oferă operatorilor economici un punct unic de acces pentru autentificare în vederea utilizării sistemelor centrale ale UE: CD (Customs Decisions) – Sistemul de Decizii Vamale; eBTI (Binding Tariff Information) – Informaţii Tarifare Obligatorii; eAEO (Authorized Economic Operators) – Sistemul de gestiune a Operatorilor Economici Autorizaţi; INF (Inward/Outward Processing Information) – Sistemul de fişe de informaţii; STI-STP (Shared Trader Interface – Shared Trader Portal), interfaţa comună prin care operatorii economici depun Declaraţia Sumara de Intrare (ENS) sau notificările de sosire a mărfurilor; PoUS (Proof of Union Status) – dovada statutului Unional; REX (Registered Exporter System) – Sistemul Exportatorilor Înregistraţi; BTI-Usage – Monitorizarea utilizării ITO.

„Înainte de această dată, conectarea la sistemele vamale centrale ale UE se realiza prin intermediul sistemului european UUM&DS, administrat central de Comisia Europeană, autentificarea efectuându-se cu un cont creat în EU Login. Aplicaţia naţională UUM&DS-RO înlocuieşte sistemul central al Comisiei Europene. Recomandăm operatorilor economici să se asigure că sunt înregistraţi în Modulul de Gestionare a Utilizatorilor (UMG) şi că au solicitat acces la aplicaţia UUM&DS-RO prin portalul Autorităţii Vamale Române – SIIV (la adresa: https://sslvpn1.customs.ro)”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

AVR menţionează că, prin implementarea UUM&DS-RO, operatorii economici beneficiază de un acces mai simplu, uniform şi eficient la sistemele vamale centrale, eliminând dependenţa de mai multe puncte de autentificare şi reducând timpul necesar pentru gestionarea procedurilor digitale.

În acest sens, echipele specializate ale instituţiei vor furniza îndrumări privind configurarea accesului, utilizarea aplicaţiei şi soluţionarea eventualelor dificultăţi tehnice, astfel încât mediul de afaceri să beneficieze de o implementare coerentă şi complet funcţională încă din primele etape.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe verde ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a depășit 147 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres....
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roșu de Intervenție a fost activat în stațiunea Saturn. Zeci de persoane cazate la un hotel acuză stări de rău
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, în condiţiile în care zeci de persoane cazate într-un hotel ...
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la Leipzig
Germania va închide ultimul consulat rus din țară și un centru cultural din Berlin, în urma atacului cu dronă de la ...
Germania va închide ultimul consulat rus din ţară, cel de la Bonn, şi un centru cultural rus de la Berlin, a anunţat ...
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii evrei în Cisiordania. Tel Avivul amenință cu represalii
Londra anunță că pregătește sancțiuni împotriva Israelului din cauza actelor de terorism realizate de coloniștii ...
Regatul Unit va lua "măsuri" în următoarele săptămâni în privinţa coloniilor din Cisiordania ocupată, a promis marţi ...