Vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat un document semnat de Grindeanu, în care e avizată listarea mai multor companii de stat

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a făcut public, miercuri, un document în care arată că liderul PSD Sorin Grindeanu, în calitate de ministru al Transporturilor, a avizat anul trecut listarea la Bursă a unor companii de stat, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 mai 2026, 20:11
Vicepremierul Oana Gheorghiu a publicat un document semnat de Grindeanu, în care e avizată listarea mai multor companii de stat

”Dovada minciunii domnului ‘Nu Ne Vindem Ţara’ Sorin Grindeanu. Ieri, în Parlament, domnul preşedinte PSD Sorin Grindeanu a dărâmat Guvernul pentru a opri listarea companiilor de stat. Însă anul trecut, domnul ministru PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu a avizat listarea la bursă a următoarelor companii de stat: TAROM; Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti; Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.; Societatea Carpatica Feroviar România S.A.; Compania Naţională Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia”, a scris ea pe Facebook.

În acelaşi document, precizează Oana Gheorghiu, sunt propuse şi: CEC Bank; Poşta Română; Loteria Română; Imprimeria Naţională; Eximbank; Romarm; Cuprumin; Societatea Naţională a Sării Salrom; ROMGAZ S.A.; OIL Terminal S.A.; Complexul Energetic Oltenia; ELCEN; CNAIR; Uzina Termoelectrică Midia; Societatea Naţională a Apelor Minerale.

”Am primit acest document astăzi. Evident, am verificat autenticitatea sa şi am primit confirmarea că documentul este original. Documentul cuprinde lista de companii, argumentaţie, calendar, plan de acţiune. Toate aceste elemente, avizate de domnul Sorin Grindeanu. Ce mai zice documentul? – că listarea companiilor de stat este recomandare OECD; că e obiectiv asumat prin PNRR; că e necesară pentru atingerea jalonului 443; că trebuie selectaţi intermediari autorizaţi, adoptate hotărâri de guvern, pregătite ofertele publice. Aşadar, domnul Sorin Grindeanu l-a dat jos pe Ilie Bolojan pentru că acesta din urmă voia listarea companiilor de stat. Adică exact ceea ce domnul Sorin Grindeanu avizase el însuşi anul trecut. Astăzi, domnul Sorin Grindeanu este propunerea PSD pentru funcţia de prim-ministru”, a afirmat Oana Gheorghiu.

Guvernul Bolojan a fost demis marţi, după adoptarea moţiunii de cenzură iniţiate de parlamentarii PSD, AUR şi PACE – Întâi România, intitulată ”STOP ‘Planului Bolojan’ de distrugere a economiei, de sărăcire a populaţiei şi de vânzare frauduloasă a averii statului!”.

Te-ar mai putea interesa și
O nouă emisiune Fidelis începe peste două zile: Dobânda oferită ajunge la 7,55% la titlurile în lei și 6,20% la cele în euro
O nouă emisiune Fidelis începe peste două zile: Dobânda oferită ajunge la 7,55% la titlurile în lei și 6,20% la cele ...
A șaptea emisiune de titluri de stat pentru populație Fidelis, care se va desfășura în perioada 03-10 iulie 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,55% la emisiunile în lei și de......
România, în clubul bogaţilor – Aderarea la OCDE poate aduce ţării noastre 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul implementează reforme – BNS
România, în clubul bogaţilor – Aderarea la OCDE poate aduce ţării noastre 3,5 miliarde de euro anual dacă Guvernul ...
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) poate aduce României 3,5 miliarde de euro anual ...
Anunț de la Kaufland pentru toți clienții
Anunț de la Kaufland pentru toți clienții
Retailerul Kaufland România continuă campania prin care reduce prețurile la peste 500 de articole, în perioada 1 iulie ...
Incendiu la metrou, la staţia Piaţa Universităţii
Incendiu la metrou, la staţia Piaţa Universităţii
Incendiu la metrou, la staţia Piața Universității. Din cauza inundaţiilor, un izolator de pe şină a luat foc.