Rubio pare în pole-position pentru o candidatură republicană la alegerile prezidenţiale din 2028

Secretarul de stat american Marco Rubio a provocat un val de speculaţii la Washington în ultimele zile cu privire la o posibilă candidatură prezidenţială republicană în 2028, o cursă în care l-ar putea înfrunta pe actualul vicepreşedinte JD Vance, informează joi EFE.
AGERPRES - J, 07 mai 2026, 12:20
Rubio pare în pole-position pentru o candidatură republicană la alegerile prezidenţiale din 2028

Rubio a ţinut marţi o conferinţă de presă la Casa Albă, înlocuind-o pe purtătoarea de cuvânt prezidenţială, Karoline Leavitt, aflată în concediu de maternitate. El a răspuns cu dezinvoltură şi cu umor la întrebări pe diverse teme, despre Iran, China, Venezuela şi papa Leon al XIV-lea.

Remarcile sale au fost aplaudate în cercurile conservatoare, unde se consideră că a proiectat o imagine clar prezidenţială, iar #Rubio2028 a devenit un subiect în tendinţe pe reţelele de socializare, scrie Agerpres.

Rubio a distribuit miercuri pe reţelele de socializare un videoclip cu unul dintre răspunsurile sale, pe un fond muzical care aminteşte de publicitatea electorală.

În acest fragment, Rubio răspundea la o întrebare despre viziunea sa pentru ţară: „Vrem ca Statele Unite să rămână un loc în care oricine, indiferent de originea sa, poate realiza tot ce îşi propune. O ţară fără limitări impuse de circumstanţele naşterii, culoarea pielii sau originea etnică. Un loc unde poţi învinge provocările şi îţi poţi atinge întregul potenţial”.

Videoclipul a fost distribuit pe scară largă pe reţelele de socializare de către personalităţi influente din sfera conservatoare, inclusiv de către magnatul Elon Musk, care a făcut campanie electorală în 2014 pentru actualul preşedinte, Donald Trump.

Acesta este al doilea videoclip care devine extrem de popular şi pe care Rubio l-a postat în ultimele zile, în condiţiile în care, în weekend, a mai distribuit un videoclip în care se afla la o nuntă în rolul de DJ. „Nu sunteţi pregătiţi pentru numele meu de scenă ca DJ”, a glumit el în timpul conferinţei de presă.

Rubio, în vârstă de 54 de ani, a fost rivalul lui Trump pentru nominalizarea prezidenţială republicană din 2016, care a fost câştigată în cele din urmă de magnatul newyorkez, pe care actualul secretar de stat l-a şi susţinut ulterior.

Popularitate în creştere

Trump nu poate candida pentru un al treilea mandat în 2028 şi, deşi succesorul său natural ar fi vicepreşedintele, Rubio a câştigat popularitate în ultimele luni şi a redus diferenţa în sondaje cu Vance, considerat favoritul numărul unu pentru nominalizarea republicană.

Secretarul de stat american nu şi-a declarat explicit intenţia de a candida, ba chiar a declarat public că nu va candida în 2028 dacă Vance, pe care îl consideră un prieten, va candida pentru nominalizarea partidului.

Trump nu s-a poziţionat în favoarea niciunuia dintre cei doi potenţial candidaţi, deşi unii analişti cred că îi acordă lui Rubio un rol din ce în ce mai important, în detrimentul lui Vance.

Casa Albă a publicat marţi un colaj cu peste zece canale de televiziune care prezentau apariţia lui Rubio şi mesajul: „Ochii lumii sunt aţintiţi asupra sălii de conferinţe de presă de la Casa Albă”.

În timp ce Rubio atrăgea atenţia presei la Washington, vicepreşedintele participa la un eveniment de strângere de fonduri în Oklahoma pentru Partidul Republican, ceea ce l-ar putea ajuta să-şi consolideze influenţa în cadrul organizaţiei.

Cei doi provin din medii foarte diferite. Vance a crescut într-o comunitate din Ohio puternic afectată de dezindustrializare şi de epidemia de opioide, o origine umilă care îi permite să se conecteze cu comunitatea mişcării trumpiste „Make America Great Again” (MAGA, Să redăm măreţia Americii – n.r.).

Rubio, a cărui limbă maternă este spaniola, este fiul unor imigranţi cubanezi care au părăsit insula în epoca prerevoluţionară şi şi-a construit cariera politică pe critica socialismului.

În timp ce Vance este în favoarea unei limitări a implicării SUA în străinătate, Rubio susţine o politică externă mai intervenţionistă faţă de adversari precum Iranul şi China.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...