Potrivit acestuia, cererea explozivă generată de inteligența artificială schimbă complet piața europeană a centrelor de date, iar România poate profita rapid de avantajele pe care alte state le-au pierdut deja.
„Există o fereastră de oportunitate de 12 luni pentru ca România să se ridice și să fie luată în calcul ca locație pentru fabrici de inteligență artificială. Toate informațiile pe care le primesc arată că, în Europa, nu mai există aproape nimic disponibil imediat pentru AI până la finalul trimestrului al doilea din 2027, iar aceasta este oportunitatea noastră”, a declarat Jonathan Berney.
Fondatorul AIC spune că Europa traversează una dintre cele mai mari transformări din istoria industriei centrelor de date, pe fondul dezvoltării accelerate a inteligenței artificiale, iar în urmă cu doar un an și jumătate infrastructura AI era aproape inexistentă în regiune.
„Creșterea inteligenței artificiale domină acum industria centrelor de date. Nevoia de infrastructură AI în Europa a făcut ca inteligența artificială să devină un business în sine”, a explicat acesta.
În opinia sa, principala problemă a Europei este lipsa energiei disponibile, iar capacitățile existente au fost deja absorbite în marile piețe tradiționale.
„Cererea din Europa este mult mai mare decât oferta. Tot ce era disponibil a fost deja preluat în țările nordice și în marile piețe tradiționale. De aceea apar noi așteptări și întrebarea este unde mai există oportunități în Europa, iar România este una dintre aceste locații”, a spus Berney.
Acesta consideră că România a fost până acum „subapreciată” pe harta europeană a infrastructurii digitale, însă are un avantaj esențial într-o industrie în care viteza a devenit mai importantă decât aproape orice alt criteriu: accesul rapid la energie.
„În lumea inteligenței artificiale, timpul până la monetizare este critic. Avem nevoie de energie disponibilă acum. În mediul cloud tradițional puteai accepta să aștepți cinci ani pentru energie. În AI nu mai funcționează așa. Fereastra este de 12-15 luni”, a afirmat el.
Jonathan Berney spune că România dispune deja de locații unde energia este disponibilă imediat și unde infrastructura poate fi adaptată rapid pentru AI, însă problema este că piața internațională încă nu cunoaște suficient aceste avantaje.
„Cred că lumea pur și simplu nu știe suficient despre România. Trebuie să facem aici ceea ce am făcut în Norvegia: să aprindem piața românească. Dacă reușim să declanșăm primul mare proiect din România, atunci piața va accelera foarte rapid”, a explicat fondatorul AIC.
În acest context, compania colaborează deja cu Cluster Power pentru dezvoltarea unor proiecte majore de infrastructură AI în România, inclusiv în Craiova, unde există deja un centru de date pregătit pentru inteligență artificială.
„Cluster Power a pariat foarte devreme pe piața AI. Centrul de date construit la Craiova este deja pregătit pentru AI, folosește deja cipuri video și are clienți care utilizează inteligență artificială. În acest moment există mai puțin de o mână de locații în Europa unde poți avea imediat energie disponibilă pentru operațiuni AI de 200 de megawați până la finalul lui 2026 și apoi să ajungi la peste 500 de megawați. Craiova este una dintre aceste locații”, a declarat Berney.
Acesta susține că România are mai multe avantaje structurale importante, de la disponibilitatea energiei nucleare și hidro, până la forța de muncă tehnică și competențele inginerești.
„Capacitatea inginerească și baza de competențe tehnice din România reprezintă o oportunitate reală. Disponibilitatea energiei, inclusiv energia regenerabilă, nucleară și hidro, este de asemenea o oportunitate foarte importantă pentru AI”, a spus el.
În același timp, Berney avertizează că succesul României nu este garantat și depinde de rapiditatea cu care autoritățile și mediul privat vor putea colabora pentru accelerarea proiectelor.
„Nu este vorba doar despre energie disponibilă, ci și despre capacitatea de a ajunge foarte rapid la monetizarea inteligenței artificiale. Toată lumea trebuie să se alinieze în jurul acestui proces”, a afirmat fondatorul AIC.
El consideră că legislația și politicile publice trebuie să treacă rapid de la promisiuni la implementare efectivă și spune că România poate deveni un hub regional pentru AI, nu doar o piață locală.
„Nu cred că sectorul privat va transforma România într-o națiune a AI, cel puțin în ceea ce privește politica guvernamentală. Fabricile de inteligență artificială din România nu trebuie să deservească doar România. Ele pot deservi întreaga regiune”, a declarat Berney.
Potrivit acestuia, următorii cinci ani ar putea aduce în România proiecte de sute de megawați și investiții masive în infrastructura AI, iar țara ar putea deveni una dintre destinațiile importante pentru noile centre europene de inteligență artificială.
„Vom vedea implementări de sute de megawați și România va deveni o locație foarte importantă pentru fabricile de inteligență artificială”, a spus el.