Ciucu a semnat contractul de punere în siguranță a blocului din Rahova în care s-a produs o puternică explozie anul trecut

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că a semnat contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 09 mai 2026, 09:44
Ciucu a semnat contractul de punere în siguranță a blocului din Rahova în care s-a produs o puternică explozie anul trecut

„După mai multe încercări de a-l atribui, am semnat, în sfârşit, contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova. Săptămâna viitoare mă voi întâlni cu reprezentaţi contractorului, vom discuta calendarul intervenţiei şi după ce mă voi lămuri şi lucrurile vor fi clare, mă voi întâlni cu proprietarii apartamentelor din blocul afectat pentru a le prezenta situaţia şi ceea ce urmează”, transmite edilul general, pe pagina sa de Facebook.

El menţionează că principalul motiv pentru care primăria nu a reuşit să contracteze lucrările mai devreme a fost dat de complexitatea şi riscul intervenţiei. Din acest motiv, antreprenorii nu s-au prezentat la procedura de atribuire a lucrărilor.

„Mulţumesc companiei Apolodor pentru că, într-un final, a acceptat şi asumat acest contract”, adaugă Ciprian Ciucu.

Pe 26 martie, primarul Capitalei atrăgea atenţia că în cazul în care nu va exista o firmă care să îşi asume punerea în siguranţă a blocului din Rahova afectat de explozie, este posibil să se treacă la demolarea acestuia.

Edilul general declara că înţelege că acest lucru este dificil pentru locatari, dar că au fost deja două licitaţii la care nu s-a prezentat niciun ofertant.

„Se pare că structura a fost foarte afectată, se pare că doar una-două firme din ţară ar avea capacitatea reală de a interveni. Este vorba de un anumit tip de utilaj. Am scos la licitaţie o dată, am scos de la licitaţie a doua oară şi după a doua oară, când am văzut că nu s-au prezentat la licitaţie – deşi a fost o negociere fără publicare, fiind o urgenţă, i-am rugat pe fiecare în parte să participe -, ultima măsură pe care am luat-o a fost să creştem practic preţul, adică să indexăm valorile, că poate aşa o să fie motivaţi să vină la licitaţie”, a spus Ciucu, într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PMB.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...