ANM: Cod galben de ploi și instabilitate atmosferică pentru mai multe regiuni ale țării, valabil până dumincă dimineață

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi cantităţi de apă însemnate, valabile în mai multe regiuni ale ţării, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 09 mai 2026, 12:19
ANM: Cod galben de ploi și instabilitate atmosferică pentru mai multe regiuni ale țării, valabil până dumincă dimineață

Potrivit meteorologilor, în intervalul 9 mai, ora 10:00 – 9 mai, ora 22:00, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, nordul şi vestul Moldovei, precum şi local în Carpaţii Meridionali şi Orientali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, izolat intensificări ale vântului, cu rafale de 40 – 50 km/h, şi grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor ajunge la 15 – 25 l/mp şi, izolat, la 30 – 50 l/mp. Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi semnalate şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse.

O a doua atenţionare Cod galben intră în vigoare în perioada 9 mai, ora 22:00 – 10 mai, ora 10:00, vizând nordul şi vestul Moldovei şi local Carpaţii Orientali, unde sunt prognozate averse ce vor cumula cantităţi de apă de 20 – 40 l/mp.

Meteorologii precizează că mesajele vor fi actualizate în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice.

Te-ar mai putea interesa și
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației. 30 de nave și barje sunt imobilizate
AAOPFR: Traficul fluvial de mărfuri este blocat în ambele sensuri la kilometrul 280 al Dunării. Autoritățile nu au luat ...
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare şi nave autopropulsate, precum şi peste 100 de......
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană scoate Panama de pe lista paradisurilor fiscale, la zece ani de la scandalul ”Panama Papers”
Uniunea Europeană (UE) anunţă vineri că a retras Panama şi Vietnamul de pe lista europeană a paradisurilor fiscale, ...
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. Există situații complicate dacă nu facem rectificarea bugetară
Luca Niculescu: Joi intențione să depun programul de guvernare și lista de miniștri. Toate opțiunile sunt pe masă. ...
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat că intenţionează să depună joi la Parlament programul de guvernare şi ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste 44 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost unul modest, de peste ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână, iar valoarea totală ...