România va găzdui Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice. Participă şeful NATO și oficiali din mai multe ţări

Preşedintele Nicuşor Dan va găzdui, miercuri, la Palatul Cotroceni, Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) şi al Ţărilor Nordice, la care vor fi prezenţi secretarul general al NATO, Mark Rutte, preşedinţi, miniştri.
AGERPRES - D, 10 mai 2026, 10:58
România va găzdui Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice. Participă şeful NATO și oficiali din mai multe ţări

Evenimentul va fi co-prezidat de preşedintele României şi de preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, cu tema generală „Delivering More for Transatlantic Security”, precizează Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, la Summitul B9 vor participa:

* secretarul general NATO, Mark Rutte;

* preşedintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda;

* preşedintele Republicii Estonia, Alar Karis;

* preşedintele Republicii Cehe, Petr Pavel;

* preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkevics;

* Preşedintele Republicii Slovace, Peter Pellegrini;

* preşedintele Republicii Finlanda, Alexander Stubb;

* prim-ministrul Regatului Danemarcei, Mette Frederiksen;

* preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski;

* subsecretarul de Stat din Statele Unite ale Americii pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, Thomas DiNanno;

* ministrul Apărării din Regatul Suediei, Pal Jonson;

* ministrul Afacerilor Externe din Regatul Norvegiei, Espen Barth Eide;

* secretarul de stat permanent din cadrul Cancelariei Prim-ministrului Islandei, Benedikt Arnason;

* reprezentantul permanent al Republicii Bulgaria la NATO, ambasadorul Nikolay Milkov;

* ambasadorul Ungariei în România, Kissne Hlatki Katalin.

Potrivit agendei evenimentului, la 10:30 va avea loc primirea oficială a şefilor de delegaţie; la 11:00 va începe sesiunea plenară a Summitului, în deschiderea căreia vor avea intervenţii preşedintele României, Nicuşor Dan, şi preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki.

La ora 14:20 va fi fotografia de familie, iar la 14:30 un dejun de lucru. La 17:00, preşedintele României, Nicuşor Dan, cu preşedintele Republicii Polone, Karol Nawrocki, şi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, vor avea declaraţii de presă comune.

Formatul Bucureşti 9, iniţiat în 2015 de România şi Polonia, reuneşte ţările de pe Flancul estic al NATO: România, Republica Polonă, Republica Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Republica Slovacă, Republica Estonia, Republica Lituania şi Republica Letonia.

Te-ar mai putea interesa și
Centrala de la Cernavodă s-a oprit complet. România nu mai are energie nucleară vreme de 3 săptămâni
Centrala de la Cernavodă s-a oprit complet. România nu mai are energie nucleară vreme de 3 săptămâni
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost deconectată în această dimineață de la rețea, iar Unitatea 2 a fost oprită mai demult. Trei săptămâni de acum încolo România nu va......
Report de peste 4,14 milioane de euro la Loto 6/49 şi de 1,18 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică
Report de peste 4,14 milioane de euro la Loto 6/49 şi de 1,18 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 21,8 milioane de lei (peste 4,14 milioane de euro), în ...
Ce face Polonia mai atractivă față de România, din perspectiva NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri
Ce face Polonia mai atractivă față de România, din perspectiva NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de mall-uri
România și Polonia sunt cele două piețe principale ale NEPI Rockcastle, cel mai mare operator de centre comerciale din ...
O navă a fost lovită de un proiectil în largul coastei Qatarului
O navă a fost lovită de un proiectil în largul coastei Qatarului
Un proiectil neidentificat a lovit o navă în largul coastei Qatarului duminică dimineaţa, a relatat o agenţie maritimă, ...