Irina Răilean: Toate măsurile luate, chiar dacă au fost neplăcute atât pentru populație, cât și pentru companii, au dat cumva sentimentul că România se va îndrepta într-o direcție bună la un moment dat

"De ani de zile încercăm să aducem mai mulți investitori la bursă, să promovăm investițiile în acțiuni, dar întrebarea este: Oare suntem pregătiți să vină un flux mare de capital? Avem suficienți emitenți? Avem suficient free float ca să facem față unui val mare de capital fie prin portofolii individuale, fie instituțional prin decizii delegate către fonduri care administrează economiile și investițiile noastre? Ne dorim, dar acest val ne-a arătat că nu suntem neapărat pregătiți", a spus Irina Răilean, analist financiar certificat CFA și fondatoarea platformei de analiză fundamentală Mosaiq8, în emisiunea „Cu cifrele pe masă”.
Termene.ro - mar, 12 mai 2026, 11:22
Irina Răilean: Toate măsurile luate, chiar dacă au fost neplăcute atât pentru populație, cât și pentru companii, au dat cumva sentimentul că România se va îndrepta într-o direcție bună la un moment dat

Iată câteva dintre declaraţiile Irinei Răilean, analist financiar certificat CFA și fondatoarea platformei de analiză fundamentală Mosaiq8, în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de Termene.ro:

„Am avut suprasubscrieri la aproape toate IPO-urile. Neavând emitenți noi, se creează o concentrare mare pe anumite companii. Acea concentrare face ca prețurile să crească mult peste fundamente, pentru că există fluxuri de capital care trebuie alocate undeva. Ele se duc în emitenți care arată bine din punct de vedere fundamental, chiar dacă nu au crescut excepțional, ceea ce generează și antrenează o creștere a prețurilor.

Există și un al treilea aspect care a susținut toate aceste evoluții. În pofida faptului că avem o economie în deteriorare, bursa tranzacționează pe baza anticipațiilor. Toate măsurile luate, chiar dacă au fost neplăcute atât pentru populație, cât și pentru companii, au dat cumva sentimentul că România se va îndrepta într-o direcție bună la un moment dat. Nu știm însă când și dacă vom ajunge acolo„, spus Irina Răilean pentru Termene.ro.

Citiţi integral interviul în Termene.ro:

Te-ar mai putea interesa și
Japonia și India caută căi de colaborare în domeniile economic și militar. Premierul Sanae Takaichi a ajuns pentru o vizită de trei zile la New Delhi
Japonia și India caută căi de colaborare în domeniile economic și militar. Premierul Sanae Takaichi a ajuns pentru o ...
Prim-ministrul Japoniei, Sanae Takaichi, a sosit miercuri la New Delhi pentru a se întâlni cu omologul său Narendra Modi, într-o vizită de trei zile care se aşteaptă să se concentreze pe......
ANRE a primit în ultima lună 60 de cereri de eliberare/modificare a Autorizaţiei de Înfiinţare, anunță plin de satisfacție președintele instituției, George Niculescu
ANRE a primit în ultima lună 60 de cereri de eliberare/modificare a Autorizaţiei de Înfiinţare, anunță plin de satisfacție ...
Un număr de 60 de cereri de eliberare/modificare a Autorizaţiei de Înfiinţare au fost depuse la Autoritatea Naţională ...
Moment istoric: A început oficial înscrierea la licitația pentru racordarea la rețeaua electrică a proiectelor energetice. 20.000 euro/MW este garanția de participare, care sunt provocările
Moment istoric: A început oficial înscrierea la licitația pentru racordarea la rețeaua electrică a proiectelor energetice. ...
România a deschis oficial prima etapă a procesului de alocare a capacității în rețea, în urma căreia se vor califica ...
Rusia spune că nu există perspective pentru normalizarea relațiilor cu NATO
Rusia spune că nu există perspective pentru normalizarea relațiilor cu NATO
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat miercuri că, în prezent, nu există perspective ...