Premieră – Serbia şi NATO desfăşoară exerciţii militare comune

Serbia şi NATO au lansat pentru prima dată exerciţii militare comune în această ţară din Balcani care a fost bombardată de Alianţa Nord-Atlantică în timpul războiului din Kosovo, a anunţat marţi Ministerul sârb al Apărării, transmite AFP.
Economica.net - mie, 13 mai 2026, 08:43
Premieră - Serbia şi NATO desfăşoară exerciţii militare comune

Cooperarea cu Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord rămâne un subiect sensibil în Serbia, o ţară marcată de campania aeriană a NATO împotriva fostei Iugoslavii din 1999 condusă de Statele Unite şi lansată pentru a pune capăt războiului din Kosovo, scrie Agerpres.

Aproximativ 600 de soldaţi din Serbia, Italia, România şi Turcia participă la aceste exerciţii militare alături de planificatori militari şi observatori din mai multe ţări ale Alianţei Nord-Atlantice, a declarat ministerul.

În fotografii publicate marţi pe site-ul ministerului Apărării pot fi văzuţi soldaţi sârbi şi soldaţi ai NATO pe un teren de antrenament militar lângă Bujanovac, în sudul Serbiei.

Antrenamentul militar se desfăşoară până pe 23 mai în cadrul Parteneriatului pentru Pace, un program care oferă colaborare militară fostelor ţări din blocul estic şi despre care Belgrad consideră că respectă „neutralitatea militară a Serbiei”.

„Această cooperare are ca scop menţinerea păcii şi a stabilităţii în regiune”, a declarat ministerul sârb.

Serbia este una din puţinele ţări din Balcani care nu face parte din NATO. Belgradul susţine de mult timp o politică de neutralitate, menţinând în acelaşi timp legături strânse atât cu NATO, cât şi cu Rusia.

Serbia face parte din programul Parteneriat pentru Pace de aproape două decenii şi participă regulat la exerciţii cu membri ai NATO.

Belgradul a investit masiv în armament în ultimul deceniu, cumpărând arme de la state membre NATO, dar şi de la Rusia şi China.

„Este vorba despre un antrenament important. Va fi găzduit de Serbia şi desfăşurat cu respectarea deplină a politicii de neutralitate militară a Serbiei”, a declarat un oficial al NATO pentru AFP înainte de începerea exerciţiului.

O forţă de menţinere a păcii condusă de NATO continuă să fie desfăşurată în Kosovo de la încheierea războiului din această fostă provincie sârbă a cărei independenţă nu a fost niciodată recunoscută de către Belgrad.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...