Producţia industrială a scăzut cu 2% în primul trimestru

Producţia industrială a scăzut, în primul trimestru din acest an, comparativ cu perioada similară din 2025, atât ca serie brută cu 2%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 2,4%, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică.
AGERPRES - mie, 13 mai 2026, 10:26
Producţia industrială a scăzut cu 2% în primul trimestru

Astfel, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 31 martie 2025, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 2%, ca urmare a scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-3,3%) şi industria extractivă (-1%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 6,1%, scrie Agerpres.

Pe serie ajustată, producţia industrială a fost mai mică cu 2,4%, ca efect al scăderilor înregistrate de industria prelucrătoare (-3,8%) şi industria extractivă (-1,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a crescut cu 5,7%.

Conform INS, în luna martie 2026, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 11,6%, datorită creşterilor industriei extractive (+24,0%) şi industriei prelucrătoare (+13,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,8%.

Pe serie ajustată, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 0,3%, susţinută de creşterile înregistrate de industria extractivă (+10%) şi industria prelucrătoare (+0,4%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 0,7%. Industria prelucrătoare a scăzut cu 1,5%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 3,6%, respectiv cu 2,0%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 2,2%, din cauza scăderii industriei prelucrătoare (-3,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 3,7%, respectiv cu 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie  Regia Naţională a Pădurilor
Romsilva – Cât lemn a vândut direct către populaţie Regia Naţională a Pădurilor
Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a vândut direct populaţiei 1,24 milioane de metri cubi de lemn pentru foc, în primele nouă luni din 2026, la un preţ mediu de aproximativ 280 de......
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal concurent
Comisia Europeană obligă Sanofi să corecteze presupuse mesaje „înşelătoare” privind un vaccin antigripal ...
Comisia Europeană a anunţat miercuri că a acceptat angajamentele asumate de compania farmaceutică franceză Sanofi de ...
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Meloni: Acordul dintre SUA şi Rusia privind motorina este o „alegere foarte riscantă”
Acordul dintre Statele Unite şi Rusia ce permite exporturile ruseşti de motorină este o "alegere foarte riscantă", care ...
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
DECIZIE Cererea de insolvență a AnimaWings, amânată. Banca Transilvania și șapte aeroporturi, printre creditori
Tribunalul București a amânat decizia privind cererea de insolvență depusă pe 30 septembrie de AnimaWings, arata datele ...