Un nou record. Cea mai mare datorie guvernamentală din ultimii 20 de ani, pentru România: 1.132 miliarde lei

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în februarie 2026, de 1.132 miliarde lei, în creştere de la 1.126 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor (MF), consultate de AGERPRES. Este cea mai mare datorie guvernamentală din ultimii 20 de ani. Potrivit criteriilor de la Mastricht, statele din UE care vor să adere la zona euro nu trebuie să aibă o datorie publică mai mare de 60% din PIB. Economiștii sunt de părere că până în 2027, nivelul datoriei guvernamentale va urca la 65% din PIB.
AGERPRES - mie, 13 mai 2026, 14:38
Un nou record. Cea mai mare datorie guvernamentală din ultimii 20 de ani, pentru România: 1.132 miliarde lei

Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut până la nivelul de 59,3%, de la 58,9% în ianuarie 2026 (PIB conform comunicatului INS din 6 martie 2026), scrie Agerpres.

În februarie 2026, datoria pe termen mediu şi lung a crescut la 1.073 miliarde de lei, de la 1.061 miliarde de lei în ianuarie, iar cea pe termen scurt a coborât la 58,655 miliarde lei, de la 64,868 miliarde de lei, în luna anterioară.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 912,959 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 197,943 miliarde de lei.

Datoria în moneda naţională se ridica la valoarea de 527,048 miliarde lei, cea în euro la 491,812 miliarde de lei, echivalent, iar datoria în dolari americani la 110,456 miliarde, echivalent lei.

Conform datelor Ministerului Finanţelor, în februarie 2026, datoria administraţiei publice centrale a crescut la 1.107 miliarde lei, de la 1.100 miliarde lei în ianuarie 2026, din care 1.048 miliarde de lei pe termen mediu şi lung. Cea mai mare parte a datoriei administraţiei centrale era contractată în lei (507,101 miliarde de lei) şi în euro (486,5 miliarde de lei, echivalent).

Datoria administraţiei publice locale a urcat la 25,211 miliarde de lei, de la 25,203 miliarde de lei în luna anterioară, din care 25,19 miliarde de lei pe termen mediu şi lung.

Totodată, în a doua lună a acestui an, datoria internă a administraţiei publice se cifra la 567,412 miliarde de lei (558,243 miliarde lei în ianuarie 2026), respectiv 29,7% din PIB (29,2% din PIB, în luna anterioară), din care 547,2 miliarde de lei datorie a administraţiei centrale şi 20,212 miliarde de lei datoria administraţiei locale.

Potrivit sursei citate, datoria externă a administraţiei publice era în cuantum de 564,848 miliarde de lei (567,77 miliarde lei, în luna precedentă), respectiv 29,6% din PIB (29,7% în ianuarie), din care 559,848 miliarde de lei datorie externă a administraţiei publice centrale şi 4,999 miliarde de lei datoria externă a administraţiei publice locale.

Te-ar mai putea interesa și
Cum își optimizează companiile procesele financiare și controlul operațional prin digital banking
Cum își optimizează companiile procesele financiare și controlul operațional prin digital banking
Creșterea unei companii vine aproape întotdeauna cu o provocare mai puțin vizibilă la început: complexitatea operațională. Dacă în primii ani de activitate, antreprenorul poate controla......
Anunț de la Ursus pentru toți consumatorii români
Anunț de la Ursus pentru toți consumatorii români
Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, iese, în premieră, din categoria care l-a consacrat și ...
FOTO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Urmează autorizația de construire pentru încă un tunel și 11 viaducte pe secțiunea montană Boița – Cornetu
FOTO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Urmează autorizația de construire pentru încă un tunel și 11 viaducte pe ...
Ritm bun de lucru pe una dintre cele mai dificile secțiuni din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, în ciuda vremii nefavorabile ...
Nemții de la Penny au trecut pragul de 2 miliarde de euro cifră de afaceri cu magazinele din România. Au cea mai mare creștere anuală a vânzărilor din grupul REWE, timp de 11 ani la rând
Nemții de la Penny au trecut pragul de 2 miliarde de euro cifră de afaceri cu magazinele din România. Au cea mai mare ...
Discounterul PENNY România, parte a grupului german Rewe, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 10,6 miliarde ...