România, printre statele membre UE cu cel mai sever declin din UE al producţiei industriale, în martie – date Eurostat

Producţia industrială a scăzut cu 2,1% în zona euro şi cu 1% în Uniunea Europeană în martie, comparativ cu perioada similară din 2025, iar Irlanda, Luxemburg, Malta şi România sunt ţările care au înregistrat cel mai sever declin, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
AGERPRES - mie, 13 mai 2026, 16:33
România, printre statele membre UE cu cel mai sever declin din UE al producţiei industriale, în martie - date Eurostat

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri anual ale producţiei industriale în martie au fost în Danemarca (16,8%), Letonia (9,5%) şi Grecia (8,4%), iar cel mai semnificativ declin în Irlanda (minus 19,4%), Luxemburg (minus 5,7%), Malta (minus 3,6%) şi România (minus 2,5%), scrie Agerpres.

În cazul UE, a scăzut cu 0,4% producţia de bunuri intermediare, cu 1,8% cea de bunuri de folosinţă îndelungată şi cu 9,1% cea de bunuri de folosinţă imediată, în timp ce a crescut producţia de bunuri de capital cu 3% şi cu 1,6% cea de energie.

De asemenea, producţia industrială a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,8% în Uniunea Europeană în martie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,2% în ambele zone.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, cele mai importante creşteri lunare ale producţiei industriale în martie au fost în Danemarca (8,4%), Bulgaria (5,8%) şi Polonia (5,4%) iar cel mai semnificativ declin în Belgia (minus 3%), Estonia (minus 2,6%) şi Suedia (minus 1,9%).

În martie, România a raportat un avans de 0,3% comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat o scădere de 0,4%.

În cazul UE, a scăzut cu 1% producţia de energie şi cu 2,8% cea de bunuri de folosinţă îndelungată, în timp ce a crescut producţia de bunuri de capital cu 1,2%, cea de bunuri de folosinţă îndelungată cu 1,1% şi cea de bunuri intermediare cu 1,4%.

Conform datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS), în România în luna martie 2026 producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 11,6%, datorită creşterilor industriei extractive (+24,0%) şi industriei prelucrătoare (+13,3%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,8%.

Pe serie ajustată, producţia industrială a fost mai mare faţă de luna precedentă cu 0,3%, susţinută de creşterile înregistrate de industria extractivă (+10%) şi industria prelucrătoare (+0,4%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 2,9%.

Faţă de luna corespunzătoare din anul precedent, producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 0,7%. Industria prelucrătoare a scăzut cu 1,5%, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 3,6%, respectiv cu 2,0%.

Producţia industrială, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a fost mai mică faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 2,2%, din cauza scăderii industriei prelucrătoare (-3,2%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat şi industria extractivă au crescut cu 3,7%, respectiv cu 1,3%.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan despre riscul de a ajunge la „junk”
Ce spune Bolojan despre riscul de a ajunge la „junk”
 Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, marţi seara, că riscul de retrogradare a României la categoria "junk" de către agenţiile de rating este legat de modul în care se va menţine......
Ilie Bolojan spune că preşedintele nu a „agreat” desemnarea lui Siegfried Mureşan ca premier
Ilie Bolojan spune că preşedintele nu a „agreat” desemnarea lui Siegfried Mureşan ca premier
Preşedintele Nicuşor Dan nu a agreat propunerea susţinută de PNL, USR şi UDMR ca europarlamentarul Siegfried Mureşan ...
Carburanții s-au scumpit azi matematic cu cât a crescut taxarea statului după ce a expirat starea de criză. Benzina deloc și motorina cu 36 de bani pe litru
Carburanții s-au scumpit azi matematic cu cât a crescut taxarea statului după ce a expirat starea de criză. Benzina deloc ...
Prețul motorinei a crescut azi, prima zi după ce a expirat starea de criză instituită acum trei luni, exact cu cât a ...
Bolojan susţine că are o relaţie civilizată cu Grindeanu, dar nu îl va susţine pentru funcţia de premier
Bolojan susţine că are o relaţie civilizată cu Grindeanu, dar nu îl va susţine pentru funcţia de premier
Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul interimar Ilie Bolojan, susţine că are o relaţie civilizată ...