Donald Trump a ajuns în China într-o vizită de stat de două zile. Președintele american spune că-i va solicita omologului chinez să-și deschidă țara

Preşedintele american Donald Trump a ajuns miercuri seară la Beijing pentru o vizită de stat în China între 13 şi 15 mai, relatează Xinhua şi Kyoto, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 13 mai 2026, 17:45
Donald Trump a ajuns în China într-o vizită de stat de două zile. Președintele american spune că-i va solicita omologului chinez să-și deschidă țara

Este prima vizită a unui preşedinte american în China de aproape nouă ani şi a doua a lui Trump după cea din noiembrie 2017.

Potrivit MAE chinez, cei doi lideri vor avea o discuţie aprofundată asupra unor chestiuni majore, de la relaţiile bilaterale până la pacea mondială.

Potrivit Kyodo, Trump este însoţit de o duzină de şefi ai unor companii americane majore. El speră să încheie o serie de afaceri mari între cele două mari puteri, în pofida fricţiunilor de lungă durată din domeniul comerţului şi a unei curse pentru obţinerea avansului tehnologic.

În cadrul pregătirilor finale pentru summitul de două zile, secretarul american al trezoreriei Scott Bessent şi vicepremierul chinez He Lifeng s-au întâlnit în Coreea de Sud cu câteva ore înainte de sosirea lui Trump.

Bessent şi He sunt două figuri centrale care au conturat relaţia SUA-China după ce Trump şi-a început al doilea mandat în urmă cu peste un an.

În drumul său spre Beijing, Trump a postat pe social media că îi va solicita lui Xi Jinping „să deschidă China”.

Printre oamenii de afaceri care îl însoţesc pe Trump se află Elon Musk (Tesla), Jensen Huang (Nvidia), Tim Cook (Apple), Kelly Ortberg (Boeing) şi David Solomon (Goldman Sachs).

Dar pentru mulţi oficiali din Asia şi din alte părţi, cel mai mult contează dintre subiectele de pe agendă care sunt perspectivele unei soluţionări a conflictului lansat de SUA şi Israel împotriva Iranului la sfârşitul lui februarie, precum şi dacă Trump îşi schimbă politica privind Taiwanul.

Înainte de a pleca de la Washington, Trump le-a spus jurnaliştilor că va avea o „discuţie lungă” cu Xi Jinping despre conflict, dat fiind legăturile strânse politice şi economice ale Beijingului cu Teheranul.

„Este cineva cu care te poţi înţelege. (…) Va fi o călătorie foarte interesantă. Multe lucruri bune se vor întâmpla”, a spus Trump.

Potrivit Kyodo, se aşteaptă ca Trump să-i ceară lui Xi să convingă Iranul să ajungă la un acord cu SUA. Dar preşedintele SUA a declarat marţi că nu are nevoie de ajutor de la China în ceea ce priveşte Iranul.

Sursa foto: Captură video YouTube.com

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...