Trump promite un „viitor fabulos” pentru relaţiile China-SUA

Preşedintele american Donald Trump i-a promis joi omologului său chinez Xi Jinping un "viitor fabulos" între Statele Unite şi China, făcând o serie de remarci conciliante care au părut să lase deoparte numeroasele tensiuni dintre cele două puteri, la deschiderea unui summit cu implicaţii globale, relatează AFP.
AGERPRES - J, 14 mai 2026, 08:29
Trump promite un

În ciuda primirii cu fast oferite lui Trump pentru această vizită de stat, gazda sa a menţinut un ton mai sobru, obişnuit, invocându-l pe istoricul grec antic Tucidide pentru a reitera că China şi Statele Unite ar trebui să fie „parteneri, nu rivali”, scrie Agerpres.

Subiectele de dispută abundă: relaţiile comerciale, războiul cu Iranul, Taiwanul, accesul la pământuri rare şi semiconductori, inteligenţa artificială – toate subiecte cu ramificaţii internaţionale.

Dincolo de natura excepţională a vizitei, prima a unui preşedinte american de la Trump însuşi în 2017, summitul este prezentat pe scară largă drept o oportunitate pentru ambele părţi de a menţine o anumită stabilitate între cele două puteri economice de top din lume şi de a nu exacerba crizele existente.

Xi Jinping i-a întins covorul roşu lui Donald Trump la sosirea acestuia la monumentala Marea Sală a Poporului, sediul puterii situat în inima capitalei, lângă vasta Piaţă Tiananmen, împodobită cu steaguri chineze şi americane.

După ce au trecut în revistă o gardă militară sub sunetul unor salve de tun şi au salutat o mulţime de copii care purtau flori şi fluturau steagurile ambelor ţări, scandând „Bun venit, bun venit, bun venit călduros!”, Xi şi Trump s-au apucat rapid de treabă.

Înainte ca uşile să se închidă în faţa jurnaliştilor, Trump, care crede cu tărie în relaţiile personale dintre figuri puternice şi îşi afirmă relaţia strânsă cu Xi, a subliniat că este „o onoare să fiu alături de el” şi „o onoare să-i fiu prieten”.

„Relaţiile dintre China şi Statele Unite vor fi mai bune ca niciodată”, a spus el. „Vom avea un viitor fabulos împreună”, a adăugat Trump.

„Am atât de mult respect pentru China, pentru munca pe care aţi depus-o. Sunteţi un mare lider, le spun tuturor”, a adăugat el.

Donald Trump nu a abordat în mod specific niciuna dintre disputele actuale, concentrându-se în schimb pe acordurile pe care speră să le vadă încheiate de numeroşii lideri de afaceri care îl însoţesc.

Pe lista de dorinţe a Washingtonului se află acorduri în sectorul agricol, de exemplu, şi poate confirmarea unei comenzi masive de aeronave de la Boeing. Trump speră, de asemenea, la promisiunea unor investiţii chineze în Statele Unite.

În perioada premergătoare summitului, Beijinul şi-a subliniat căutarea pentru „stabilitate” .

Cele două superputeri au fost angajate într-un război comercial dur, marcat de tarife exorbitante şi numeroase restricţii, cu repercusiuni globale, de la revenirea lui Donald Trump la Casa Albă.

Xi şi Trump au încheiat un armistiţiu în octombrie, ale cărui consecinţe se aşteaptă să fie printre subiectele de discuţie la summit.

Din octombrie, China a resimţit direct impactul altor politici urmate de Trump, în Venezuela şi mai ales în Iran.

„Trebuie să fim parteneri, nu rivali”, i-a spus Xi lui Trump.

„Putem să ne unim forţele pentru a aborda provocările globale şi a aduce o mai mare stabilitate lumii?”, a întrebat el, citând învăţăturile lui Tucidide.

Xi Jinping s-a abţinut de la manifestări personale de afecţiune pentru care nu este cunoscut în public, chiar dacă Donald Trump declarase la mijlocul lunii aprilie că preşedintele chinez îi va oferi o „mare îmbrăţişare” la Beijing.

Xi va găzdui un banchet în onoarea lui Trump joi seara. Vineri, va împărţi ceaiul şi apoi prânzul cu acesta.

Conform administraţiei SUA, Donald Trump intenţionează să facă presiuni asupra Chinei, un partener strategic şi economic cheie al Iranului – ea este principalul importator al petrolului acestuia – pentru a-şi folosi influenţa în rezolvarea crizei din Golf.

„Sperăm să-i convingem să joace un rol mai activ în a determina Iranul să renunţe la ceea ce face în prezent şi la ceea ce încearcă să facă în Golful Persic”, a declarat secretarul de stat Marco Rubio pentru Fox News, conform unui fragment dintr-un interviu înregistrat în timpul zborului spre China.

Trump a declarat săptămâna aceasta că va avea „o lungă conversaţie” cu Xi Jinping despre Iran.

O atenţie specială va fi acordată poziţiilor privind Taiwanul, pe care China îl consideră parte a teritoriului său şi al cărui principal susţinător sunt Statele Unite.

Te-ar mai putea interesa și
Cumpărătorii de grâu din Asia au reluat achiziţiile, după două luni de pauză – Reuters
Cumpărătorii de grâu din Asia au reluat achiziţiile, după două luni de pauză – Reuters
Procesatorii de făină din Asia se grăbesc să achiziţioneze grâu, după ce vapoarele care transportau cerealele nu au mai ajuns în porturi în ultimele peste două luni, în condiţiile în......
Cuba este controlată de o „companie deţinută de generali militari” – Marco Rubio
Cuba este controlată de o „companie deţinută de generali militari” – Marco Rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio a atacat din nou miercuri guvernul Cubei, afirmând că insula este "controlată ...
Xi Jinping îl avertizează pe Trump:  Risc de „conflict” China-SUA dacă problema Taiwanului este gestionată greşit
Xi Jinping îl avertizează pe Trump:  Risc de „conflict” China-SUA dacă problema Taiwanului este gestionată ...
Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Donald Trump că China şi Statele Unite ar putea ...
Rusia – Parlamentul a adoptat un proiect de lege care îi permite lui Putin să invadeze ţări străine
Rusia – Parlamentul a adoptat un proiect de lege care îi permite lui Putin să invadeze ţări străine
Parlamentul Rusiei a aprobat miercuri un proiect de lege care îi permite preşedintelui Vladimir Putin să ordone invadarea ...