Cuba este controlată de o „companie deţinută de generali militari” – Marco Rubio

Secretarul de stat american Marco Rubio a atacat din nou miercuri guvernul Cubei, afirmând că insula este "controlată de o companie deţinută de generali militari", într-o nouă critică în contextul presiunii Washingtonului asupra Havanei, care s-a intensificat în ultimele săptămâni, relatează joi EFE.
AGERPRES - J, 14 mai 2026, 09:28
Cuba este controlată de o

„Bogăţia în Cuba este controlată de o companie deţinută de generali militari care păstrează toţi banii”, a precizat Marco Rubio în timpul unui interviu exclusiv pentru Fox News, difuzat în miercuri seară şi care a fost înregistrat în AF1 în drum spre China.

Şeful diplomaţiei americane, care are origini cubaneze, a avertizat, de asemenea, că în prezent în Cuba oamenii „mănâncă efectiv gunoi de pe străzi” şi că, în paralel, „compania” care controlează insula are la dispoziţie 16 miliarde de dolari, scrie Agerpres.

Săptămâna trecută, SUA au anunţat sancţiuni împotriva conglomeratului militar cubanez Gaesa, a conducerii sale şi a companiei miniere Moa Nickel, o întreprindere care are participaţie comună cu firma canadiană Sherritt, ca parte a acţiunilor de a sufoca economia insulei în mijlocul ameninţărilor preşedintelui Donald Trump de a prelua controlul asupra ţării caraibiene.

Aceste noi „măsuri decisive” ale Washingtonului urmăresc „să protejeze securitatea naţională a Statelor Unite şi să priveze regimul comunist şi forţele militare din Cuba de accesul la active ilicite”, a declarat Rubio.

„La doar 90 de mile de teritoriul american, regimul cubanez a adus insula în ruină şi a scos-o la licitaţie ca platformă pentru operaţiuni străine de spionaj, militare şi teroriste. Este de aşteptat ca în zilele şi săptămânile următoare să fie anunţate desemnări suplimentare”, a adăugat şeful diplomaţiei americane.

Conform Departamentului de Stat, compania militară Gaesa „constituie inima sistemului comunist cleptocratic din Cuba”, controlând un „aproximativ 40% sau mai mult din economia insulei”, în beneficiul „elitelor corupte”, în timp ce poporul cubanez suferă una dintre cele mai severe crize economice din istoria ţării.

Preşedintele Donald Trump a semnat pe 1 mai un ordin executiv pentru a extinde aplicarea sancţiunilor împotriva Cubei, astfel încât să includă aproape orice persoană sau companie care nu sunt americane şi care au relaţii comerciale cu insula, în special în sectoarele energiei, apărării, securităţii şi finanţelor.

El se adaugă blocadei petroliere asupra insulei impusă în ianuarie de administraţia americană, care a spus că „va prelua controlul” asupra Cubei „aproape imediat” şi ar putea deplasa portavionul USS Abraham Lincoln în apele caraibiene.

Te-ar mai putea interesa și
Nouă linie de înaltă tensiune în Dobrogea. Rețele Electrice va face o LES de 110 kV
Nouă linie de înaltă tensiune în Dobrogea. Rețele Electrice va face o LES de 110 kV
Rețele Electrice România, parte a grupului PPC în România, a lansat procedura de licitație prin intermediul platformei SEAP, pentru construcția unei noi linii electrice subterane de înaltă......
Rusia primeşte o lovitură dură. Gigantul AI Yandex a fost lovit de un atac cu drone din Ucraina
Rusia primeşte o lovitură dură. Gigantul AI Yandex a fost lovit de un atac cu drone din Ucraina
Drone ucrainene au lovit joi pentru prima oară un centru important de date al companiei Yandex, situat în regiunea Riazan ...
Se pregăteşte un acord istoric la nivel planetar. SUA şi Rusia încearcă să restabilească gazoductele NordStream pentru vânzări de gaz către Europa – exclusivitate Reuters
Se pregăteşte un acord istoric la nivel planetar. SUA şi Rusia încearcă să restabilească gazoductele NordStream pentru ...
Oficiali ruşi şi americani, inclusiv Jared Kushner, emisar special al preşedintelui SUA, au discutat posibilitatea implicării ...
Ce spune presa din China despre „războiul” cu UE şi respingerea protecţionismului
Ce spune presa din China despre „războiul” cu UE şi respingerea protecţionismului
Presa oficial chineză a îndemnat joi la menţinerea dialogului cu Uniunea Europeană, cu puţin timp înainte de vizita ...