Cumpărătorii de grâu din Asia au reluat achiziţiile, după două luni de pauză – Reuters

Procesatorii de făină din Asia se grăbesc să achiziţioneze grâu, după ce vapoarele care transportau cerealele nu au mai ajuns în porturi în ultimele peste două luni, în condiţiile în care seceta severă din SUA şi previziunile privind vremea uscată cauzată de fenomenul El Nino în principalele regiuni producătoare au sporit temerile privind reducerea livrărilor globale, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 14 mai 2026, 09:33
Cumpărătorii de grâu din Asia au reluat achiziţiile, după două luni de pauză - Reuters

Săptămâna trecută, cumpărătorii din Indonezia, al doilea mare importator global de grâu, au semnat acorduri pentru a achiziţiona cel puţin 150.000 tone metrice din noua recoltă de grâu din zona Mării Negre, care va fi livrată în iulie, iar cei din Thailanda au rezervat 125.000 tone de grâu din SUA, au declarat pentru Reuters doi traderi din Singapore, scrie Agerpres.

Şi cumpărătorii din Malaysia şi Vietnam sunt interesaţi să achiziţioneze grâu, conform altor traderi.

Revenirea interesului vine după ce mai mulţi importatori s-au abţinut de la achiziţii de la începutul războiului din Iran, care a majorat costurile de transport şi a perturbat modelele de aprovizionare.

„Cumpărătorii au aşteptat mult timp stabilizarea costurilor de transport şi atenuarea creşterii preţurilor. Preţurile au crescut semnificativ şi nu există semne că s-ar încheia conflictul din Orientul Mijlociu. De fapt, preţurile vor creşte probabil în continuare, ţinând cont de condiţiile meteo din SUA şi de noile prognoze”, susţine unul dintre traderi.

Temerile privind scăderea producţiei globale au majorat anul acesta cu peste 30% preţurile la grâu la Bursa de cereale de la Chicago, cel mai semnificativ avans anual începând din 2010.

„Cumpărăm grâu care va fi livrat în iulie – august iar cel din zona Mării Negre este deocamdată cel mai ieftin. Preţurile din Australia au crescut foarte mult”, a declarat un director care achiziţionează grâu în Asia de Sud-Est.

Grâul din zona Mării Negre cu un conţinut de proteine de 11,5% a fost vândut în Indonezia la un preţ de aproximativ 280 dolari pe tonă, inclusiv cost şi navlu (C&F), de la un nivel de 250-260 dolari pe tonă anul trecut. În Asia de Sud-Est, preţul oferit pentru grâul din Australia este de aproximativ 305-310 dolari pe tonă C&F, comparativ cu 270-280 dolari pe tonă înaintea războiului, susţin traderii din Singapore.

„Marea Neagră deţine un avantaj de preţ solid pe pieţele asiatice, ceea ce a generat un interes semnificativ pentru achiziţionare în Asia în ultimele săptămâni din ţări cum ar fi Indonezia”, a anunţat un trader european implicat în recentele tranzacţii către cumpărătorii din Asia.

Statele Unite se confruntă cu randamente mai scăzute ale culturilor agricole din cauza secetei iar fenomenul El Nino ar urma să afecteze în semestrul doi din 2026 recoltele din Asia şi Australia.

Marţi, Departamentul american al Agriculturii (USDA) a avertizat că fermierii vor recolta anul acesta cea mai mică producţie de grâu începând din 1972, seceta a redus producţia de grâu de toamnă roşu şi dur, cea mai mare varietate cultivată în ţară.

În sezonul 2026/27 producţia globală de grâu este prognozată la 819,1 milioane tone, în scădere cu 24,8 milioane tone faţă de anul precedent, conform datelor USDA, o modificare importantă după şapte ani de producţie record.

Totuşi, cumpărătorii din Asia nu au făcut încă cele mai mari achiziţii, beneficiind de stocuri ridicate şi estimând o recoltă bogată în Rusia, cel mai mare exportator global de grâu.

„Nu vedem semne de panică, nu va exista un deficit real de grâu pe plan global în următoarele patru-cinci luni, dar fermierii ştiu că se va reduce aprovizionarea în următoarele şase-opt luni”, a apreciat un broker din Sydney.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ingenioase
Premieră la Bursa Română de Mărfuri. Primele contracte de tip spread – BRM: Suntem în şantier pentru alte produse ...
Bursa Română de Mărfuri pregăteşte contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piaţă şi să vinzi pe altă piaţă, şi vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am......
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost ...
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...