Costurile de împrumut ale Marii Britanii au ajuns la cel mai ridicat nivel începând din 1998

Costurile de împrumut ale Marii Britanii au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii aproape 30 de ani, iar piaţa bursieră a scăzut vineri, pe fondul temerilor privind instabilitatea politică internă şi îngrijorările referitoare la inflaţia globală, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 15 mai 2026, 16:54
Costurile de împrumut ale Marii Britanii au ajuns la cel mai ridicat nivel începând din 1998

Randamentele pe 20 şi 30 de ani au crescut la cel mai ridicat nivel începând din 1998, ajungând la 5,82% şi, respectiv, la 5,76%. Ambele au urcat cu 17 puncte de bază (bps).

Marea Britanie nu mai emite multe obligaţiuni cu maturitate la 20 şi 30 de ani, dar randamentele sunt văzute ca un barometru al temerilor investitorilor privind împrumuturile pe termen lung şi al îngrijorărilor referitoare la inflaţie.

Randamentul obligaţiunilor guvernamentale pe zece ani a crescut cu 14 puncte de bază, ajungând la 5,15%, vineri.

Indicele principal FTSE 100 al Bursei de la Londra înregistra vineri un declin de aproape 2%.

Ministrul britanic al Sănătăţii, Wes Streeting, prezentat drept potenţial rival al lui Keir Starmer la conducerea Partidului Laburist şi a Guvernului, a anunţat joi că demisionează din funcţie. De asemenea, el a criticat ”deriva” de la conducerea Guvernului britanic.

Premierul Keir Starmer a reacţionat, transmiţându-i joi seară lui Wes Streeting că Guvernul trebuie să-şi respecte promisiunea de a pune capăt crizei politice actuale. El şi-a exprimat regretul că Streeting a demisionat din postul de ministru al Sănătăţii.

Demisia lui Wes Streeting urmează mai multor zile de turbulenţe în care cererile la adresa premierului Keir Starmer de a renunţa la conducerea Guvernului s-au amplificat, după rezultatele slabe obţinute de laburişti în alegerile locale desfăşurate săptămâna trecută în Anglia, Scoţia şi Ţara Galilor.

De asemenea, parlamentarul laburist Josh Simons a anunţat joi seară că va demisiona din Parlament, ceea ce deschide posibilitatea ca primarul municipalităţii Manchester, Andy Burnham, văzut ca potenţial contracandidat pentru Keir Starmer, să încerce să obţină locul de parlamentar de care are nevoie pentru a putea fi eventual nominalizat oficial să devină prim-ministru.

Investitorii sunt îngrijoraţi că „socialismul prietenos cu mediul de afaceri” promovat de Burnham ar putea determina Guvernul să majoreze cheltuielile şi împrumuturile, într-un moment în care finanţele Regatului Unit sunt deja sub presiune.

Costurile de împrumut ale Marii Britanii rămân cele mai ridicate din G7 (grupul economiilor avansate) şi au crescut cel mai mult de la izbucnirea războiului din Iran, astfel încât un nou avans se va adăuga presiunilor asupra finanţelor publice ale ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Grecia, sub Cod roșu de incendii. Temperaturile ajung la 42 de grade, iar valul de căldură se intensifică
Attica și alte unsprezece regiuni din Grecia au fost plasate luni sub alertă „Cod Roșu”, din cauza riscului semnificativ de incendii de vegetație, scrie Greek Reporter, citat de Mediafax.ro.......
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane euro avans
Miruță, despre Uzina Mecanică Sadu: Avem două linii moderne care produc muniție NATO / US Ballistics a oferit 1,4 milioane ...
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, în direct la DC News, că la uzina mecanică Sadu există ...
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Nemulţumiri privind legea salarizării: Federaţia CulturMedia începe strângerea de semnături pentru greva generală
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Presă CulturMedia a anunţat luni că începe, în regim de urgenţă, ...
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Zelenski solicită UE plata în avans a unor tranşe din asistenţa financiară oferită Ucrainei pentru apărare
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat luni în faţa mai multor lideri europeni ca o parte din împrumutul ...