Un IT-ist din Ploiești a atras o finanțare de 50 de milioane de dolari pentru startup-ul său. ”Viziunea noastră este să construim un creier artificial”

Mihai Raneti, antreprenor din Ploiești și fondator al CyberSwarm, startup cu sediul în SUA, a anunțat atragerea unei finanțări Series A în valoare de 50 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unei noi generații de hardware dedicat inteligenței artificiale și sistemelor autonome.
Lidia Neagu - lun, 18 mai 2026, 22:05
Un IT-ist din Ploiești a atras o finanțare de 50 de milioane de dolari pentru startup-ul său. ”Viziunea noastră este să construim un creier artificial”

Runda de investiții a fost condusă de Falanga Invest, un fond ceh specializat în tehnologii avansate.

Anunțul a fost făcut printr-o postare pe LinkedIn, unde fondatorul companiei a explicat că viitorul inteligenței artificiale nu va depinde doar de modele AI tot mai mari, ci de apariția unor arhitecturi complet noi de calcul.

Compania dezvoltă hardware neuromorfic bazat pe arhitecturi memristor, o tehnologie inspirată din funcționarea creierului uman. Spre deosebire de arhitectura clasică von Neumann, folosită în computerele actuale, soluția propusă de CyberSwarm urmărește integrarea memoriei și procesării pentru a crea sisteme capabile să învețe și să reacționeze în timp real.

„La CyberSwarm, viziunea noastră este să construim un creier artificial: un sistem de calcul în care inteligența apare din interacțiunea continuă dintre hardware și mediul înconjurător. Dezvoltăm hardware neuromorfic bazat pe arhitecturi memristor, care permit ca procesarea informației să rezulte din dinamica stărilor fizice, nu din operațiuni digitale secvențiale. Acest lucru permite dezvoltarea unor sisteme care învață și reacționează în timp real, consumând semnificativ mai puțină energie”, a transmis Mihai Raneti.

Fondatorul CyberSwarm a precizat că noua finanțare va accelera dezvoltarea tehnologiei și apropierea de primele implementări comerciale.

„Finanțarea Series A va accelera dezvoltarea arhitecturii noastre, va consolida colaborările industriale și ne va ajuta să avansăm către primele implementări comerciale. Inteligența artificială intră într-o nouă etapă arhitecturală”, a mai spus antreprenorul român.

Compania spune că a semnat deja primele acorduri comerciale și lucrează la un parteneriat avansat în industria auto, fără a dezvălui numele partenerilor implicați.

Te-ar mai putea interesa și
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de politică monetară a CA al BNR
Redresare mai modestă pentru România. Ce a anunţat BNR despre PIB, inflaţie şi salarii – minuta şedinţei de ...
Banca Naţională a României (BNR) estimează o redresare mai modestă a activităţii economice în trimestrele II şi III din 2026 comparativ cu previziunile precedente, în condiţiile în care......
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Misiune imposibilă pentru Guvernul Bolojan. Peste 3.000 de lucrări din PNRR mai trebuie recepţionate până la 31 august
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că peste 3.000 de lucrări finanţate prin PNRR mai trebuie recepţionate ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB așterne asfalt pe primii kilometri ai secțiunii tunelurilor
UMB a început lucrările de așternere asfalt pe lotul lipsă Margina - Holdea din Autostrada A1 Lugoj - Deva, anunță ...
Cea mai veche rafinărie din România, Vega Ploieşti, începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice şi o baterie de 9 MWh. Când va fi gata investiţia Rompetrol Rafinare
Cea mai veche rafinărie din România, Vega Ploieşti, începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice şi o baterie de 9 ...
Rompetrol Rafinare va începe dezvoltarea unei centrale fotovoltaice cu o capacitate instalată de 4,8 MW şi a unui sistem ...