Majorare de capital de 10 milioane de euro la Uzinele Sodice Govora

Uzinele Sodice Govora şi-ar putea majora capitalul social cu aproximativ 10 milioane de euro în cursul acestei luni, decizie care ar urma să fie luată în AGA, a declarat, pentru Agerpres, directorul societăţii vâlcene, Witold Urbanowski.
Economica.net - mie, 07 ian. 2015, 13:01
Majorare de capital de 10 milioane de euro la Uzinele Sodice Govora

‘În cadrul şedinţei AGA din această lună acţionarii SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA vor trebui să aprobe propunerea de majorare a capitalului social, prin aport în numerar, cu suma de 45 de milioane de lei, de la valoarea curentă de 66,3 milioane de lei, la valoarea de 111,3 milioane de lei, în vederea atragerii de lichidităţi necesare strategiei de dezvoltare, prin investiţii, a societăţii, dezvoltării USG-CCG pe termen lung, prin implementarea unui program investiţional, îmbunătăţirea indicatorilor de performanţă, a situaţiei financiare a SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA şi a structurii pasivului societăţii, în sensul aducerii activului net al întreprinderii la o valoare care să depăşească jumătate din valoarea capitalului social, în conformitate cu prevederile din actul constitutiv, raportat la dispoziţiile din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale’, a precizat Urbanowski.

Se vor emite în acest sens 180 de milioane de acţiuni noi nominative, ordinare, liber transferabile, emise în formă dematerializată, cu valoarea nominală de 0,25 lei/acţiune, respectiv creşterea numărului acţiunilor emise de societate, de la 265,2 milioane la peste 445,2 milioane. Va fi acordat dreptul de preferinţă pentru acţionarii SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA înregistraţi la data de înregistrare, proporţional cu numărul de acţiuni deţinute la această dată şi tranzacţionarea acestor drepturi, conform prevederilor actului constitutiv şi dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale. Perioada de subscriere în cadrul exercitării dreptului de preferinţă este de 32 de zile de la data publicării hotărârii AGA. Preţul unei acţiuni subscrise în cadrul exercitării dreptului de preferinţă este egal cu valoarea nominală a unei acţiuni emisă de SC Uzinele Sodice Govora – Ciech Chemical Group SA, respectiv 0,25 lei pe acţiune.

Uzinele Sodice Govora reprezintă unul din cei mai mari agenţi ecomomici din judeţ, produce toate tipurile de sodă şi aparţine concernului polonez CIECH Varşovia.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...