Cristian Bărhălescu (președinte ANAT): Eliminarea coplății pentru voucherele de vacanță este un avantaj pentru industrie. Ele sunt importante pentru susținerea turismului românesc

Voucherele de vacanţă rămân un instrument important pentru susţinerea turismului românesc şi stimularea fiscalizării în domeniu, consideră preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Cristian Bărhălescu, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 16 mai 2026, 12:58
Cristian Bărhălescu (președinte ANAT): Eliminarea coplății pentru voucherele de vacanță este un avantaj pentru industrie. Ele sunt importante pentru susținerea turismului românesc

Acesta afirmă că eliminarea coplăţii de 800 de lei reprezintă un avantaj pentru angajaţi şi operatorii din industrie.

„Tichetele de vacanţă nu au fost scoase, atât că a fost acea piedică de 800 lei coplată, iar acum este scoasă. Este un mare avantaj şi cu siguranţă trebuie să le spunem celor care au companii private că pot să asigure până la şase salarii minime, pot să le dea, având o impozitare mai mică şi având o deductibilitate mai mare a acestor sume. De aceea e bine să se dea aceste tichete de vacanţă, care de fapt sunt un stimulent al călătoriilor în România şi în egală măsură un stimulent al fiscalizării traficului turistic, ceea ce ne ajută pe toţi să vedem cine şi cum călătoreşte în România, în orice destinaţie”, a declarat preşedintele ANAT.

Întrebat cum comentează afirmaţiile potrivit cărora voucherele de vacanţă ar fi dus la creşterea artificială a preţurilor şi la scăderea calităţii serviciilor, Băhălescu a susţinut că majorările sunt legate în principal de inflaţie, iar hotelierii au investit mult în infrastructura turistică în ultimii ani.

„Preţurile au crescut odată cu inflaţia, nu altfel, iar serviciile au crescut de la an la an, pentru că de fiecare dată când un proprietar a reuşit să aibă mai mult de 20-28% încărcare pe acea unitate a îmbunătăţit-o. Nimeni nu pleacă cu banii din ţară sau să investească în alte direcţii, investeşte în acelaşi asset. Şi vă rog să vă uitaţi că din 2018 şi până acum, oricine poate sesiza faptul că au fost îmbunătăţite hotelurile, de la două au trecut la trei sau chiar la patru stele multe între ele, s-au construit hoteluri noi, au început să aibă curaj investitorii să vină în zona turistică şi să aibă proiecte care se recuperează în 10, 12 sau 15 ani. Şi, în egală măsură, putem spune că suntem competitivi pe piaţa internaţională pentru că avem unităţi în care putem caza fără niciun fel de stres străini care se aşteaptă la condiţii rezonabile”, a explicat Bărhălescu.

El a adăugat că proiectul „Destinaţia Anului” a arătat că turismul din România poate evolua pozitiv atunci când autorităţile locale se implică în dezvoltarea şi promovarea experienţelor turistice.

„Eu cred că destinaţia anului a dovedit faptul că în jur se pot întâmpla lucruri bune. Şi aşa cum la Constanţa, la Tulcea, la Timişoara, Cluj, Iaşi sau Craiova, autorităţile locale şi judeţene s-au preocupat în a oferi experienţe pozitive sunt convins că în întreaga ţară se poate. Veţi vedea la Tulcea, veţi merge şi la Mila 23 şi veţi vedea că au ce face în absolut orice destinaţie. Şi să ştiţi că nicăieri nu este perfect. Personal, am fost atât în America de Sud cât şi în America de Nord, în China sau Japonia, erau şi locuri unde nu era tocmai plăcut să priveşti indiferent de destinaţie. Downtown-ul din Los Angeles arată mai rău decât arată cartierele de locuinţe. Chiar este o discrepanţă foarte mare”, a subliniat Cristian Bărhălescu.

Preşedintele ANAT a făcut aceste declaraţii în cadrul infoturului „TU redescoperi Tulcea”, organizat de ANAT în parteneriat cu OMD Municipiul Tulcea.

Te-ar mai putea interesa și
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
De ce fiecare leu cheltuit într-un IMM produce efecte mult dincolo de bonul fiscal
În analiza economică, atenția este îndreptată frecvent către indicatorii mari: creștere economică, investiții străine, consum agregat sau politici fiscale. Aceștia sunt importanți, pentru......
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
FOTO Al 20-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, astăzi, 01 iulie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre UE şi SUA a intrat în vigoare
Acordul comercial dintre Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite a intrat în vigoare miercuri, ceea ce permite Washingtonului ...
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Cu cât au scăzut rezervele valutare ale BNR într-o lună – date oficiale
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se situau la 30 iunie 2026 la nivelul de 63,493 miliarde de euro, în ...