Bolojan, ferm după consultările cu Nicușor Dan: Nu vom mai susține un guvern cu PSD în interior nici dacă va fi premier tehnocrat

Ilie Bolojan, președintele PNL, este ferm în ceea ce privește poziția pertidului pe care în conduce. La finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan privind formarea unui nou guvern, premierul interimar a anunțat că nu va susține nicio formă de guvernare cu PSD în interior, chiar dacă va fi premier tehnocrat.
Economica.net - lun, 18 mai 2026, 12:24
Bolojan, ferm după consultările cu Nicușor Dan: Nu vom mai susține un guvern cu PSD în interior nici dacă va fi premier tehnocrat

El a precizat că PNL are o pondere de 15% în Parlament. Am finalizat consultările cu domnul preşedinte Nicuşor dan, şi am precizat poziţia noastră. Suntem după o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, care, cu sprijinul AUR, practic a căzut guvernul din care a făcut parte şi PSD. Suntem în situaţia în care PNL are o pondere de 15% în Parlament, şi în acest context, poziţia PNL a fost umătoarea, din decizile luate anterior: PNL nu va mai susţine un guvern şi nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi şi PSD. Nu vom susţine un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi şi PSD. în condiţiile în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziţie”, a fost anunţul premierului interimar.

PNL a luat fața PSD în sondajele de opinie

Ultimul sondaj de opinie la nivel național arată că AUR ar avea peste 40% în cazul în care se vor organiza alegeri parlamentare. Surpriza vine însă de la PNL, care s-ar pozițiopna destul de mult peste PSD, ceea ce arată că strategia lui Ilie Bolojan,  de se poziționa ferm împotriva PSD, funcționează.

Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că s-ar duce sau nu sigur la vot (77.4% din total eşantion)

• AUR: 38.2% dintre alegători ar vota cu AUR (faţă de 37% în aprilie 2026, 38% în martie, 40.9% în ianuarie, 38% în noiembrie, 40% în octombrie, 40.8% în septembrie, 40.5% în iunie, 38.11% în mai 2025).

• PNL: 20.3% cu PNL (faţă de 15.5% în aprilie 2026, 14.5% în martie, 13.5% în ianuarie, 14.6% în noiembrie, 14.8% în octombrie, 15.2% în septembrie, 17.3% în iunie, 16% în mai 2025).

• PSD: 17.5% cu PSD (faţă de 20.1% în aprilie 2026, 19.2% în martie, 18.2% în ianuarie, 19.5% în noiembrie, 17.6% în octombrie, 17.9% în septembrie, 13.7% în iunie, 17.4% în mai 2025).

• USR: 10% cu USR (faţă de 12.7% în aprilie 2026, 11.4% în martie, 11.7% în ianuarie, 12.3% în noiembrie, 11.5% în octombrie, 12.8% în septembrie, 13.1% în iunie, 12.2% în mai 2025).

• UDMR: pentru UDMR ar vota 5% din alegători (faţă de 4.3% în aprilie 2026, 4% în martie, 4.9% în ianuarie, 4.8% în noiembrie, 5.2% în octombrie, 4% în septembrie, 5.2% în iunie, 4.5% în mai 2025).

• SOS România: pentru SOS România – 2.9% (faţă de 2.8% în aprilie 2026, 3.3% în martie, 2.8% în ianuarie, 1.7% în noiembrie, 2% în octombrie, 2.8% în septembrie, 1.9% în iunie 2025).

• SENS: pentru SENS – 2.5% (faţă de 2.4% în aprilie 2026, 3.6% în martie, 4% în ianuarie, 3.2% în noiembrie, 3.4% în octombrie, 2.1% în septembrie, 2.4% în iunie 2025).

• POT: pentru POT ar vota 1.9% dintre alegători (faţă de 3.6% în aprilie 2026, 3% în martie 2026, 5% în ianuarie, 3.1% în noiembrie, 2.6% în octombrie, 3.3% în septembrie, 4.2% în iunie 2025)

• Independent: 0.9% îşi exprimă preferinţa pentru un candidat independent (faţă de 1% în aprilie 2026, 1.4% în martie, 2% în ianuarie, 1% în noiembrie, 1.3% în octombrie, 0.6% în septembrie, 1.4% în iunie 2025).

Te-ar mai putea interesa și
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Hyundai folosește AI la scară largă: 30.000 de angajați utilizează deja noua tehnologie
Grupul Hyundai Motor a ajuns, la aproximativ un an de la introducerea propriei platforme de inteligență artificială generativă, la un nivel de adoptare de 80% în rândul angajaților....
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Comisia Europeană a cerut clarificări pe proiectul legii salarizării; urmează noi discuţii
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri seara, la B1 TV, că proiectul legii salarizării unitare transmis Comisiei ...
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei şi Italiei
Datorăm 265 milioane euro statelor în care au fost trataţi românii. Peste jumătate din sumă trebuie să plătim Germaniei ...
România a intrat în anul 2026 cu o datorie totală de 265 de milioane de euro către statele în care asiguraţii români ...
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Ce spune Bolojan despre tăierea burselor sociale ale copiilor pe perioada vacanței
Premierul Ilie Bolojan spune că proiectul privind plata burselor sociale doar în lunile de școală nu este încă o decizie ...