iSTYLE se extinde și deschide primul magazin Apple Premium Partner din afara Bucureștiului

iSTYLE Retail România, cel mai important retailer specializat Apple din România, deschide primul magazin Apple Premium Partner din afara Bucureștiului, la Cluj-Napoca, pe 23 mai.
Lidia Neagu - lun, 18 mai 2026, 22:07
iSTYLE se extinde și deschide primul magazin Apple Premium Partner din afara Bucureștiului

Magazinul este amplasat în cadrul Iulius Mall și este cel de-al patrulea Apple Premium Partner din România. Celelalte trei unități similare se află în București, în Mall Băneasa, AFI Cotroceni, ultima fiind deschisă în 2025 în Mega Mall.

Inițial, magazinul din Iulius Mall a fost deschis în 2020 și, la vremea respectivă, a reprezentat cel de-al 11-lea al rețelei la nivel național și al doilea din Cluj. Conceptul de Premium Partner implică un design complet nou, similar cu magazinele Apple din întreaga lume.

În total, rețeaua iSTYLE este formată din 19 magazine în București, Brașov, Arad, Timișoara, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Oradea, Sibiu, Târgu Mureș.

Ce presupune conceptul Apple Premium Partner

Design reînnoit în conformitate cu stilul Apple. Designul magazinului a fost creat de o echipă de designeri specializați la sediul Apple din Cupertino. Toate echipamentele provin de la furnizori cu care Apple lucrează direct, de exemplu, mesele rotunjite sunt din SUA, iar mobilierul din Germania.

Produse disponibile imediat. În noul spațiu, afișarea produselor și accesoriilor Apple este chiar mai importantă decât înainte. Numărul de vitrine închise este redus la minimum, astfel încât clienții pot încerca cu ușurință produsele expuse pe suprafețe deschise fără ajutorul personalului.

Servicii de service chiar și în decurs de o zi. iSTYLE va oferi servicii permanente de service, inclusiv înlocuirea ecranului unui iPhone sau a bateriei în aceeași zi. Mai mult, clienții vor avea acces la o gamă largă de soluții de plată – pe lângă serviciile de plată Easy Upgrade și pachetele de servicii iSTYLE Comfort, sunt puse la dispoziție o schemă de credit pentru produse și un serviciu de compensare a echipamentelor uzate.

Personal de specialitate și workshop-uri. Magazinul va avea angajați specializați care au beneficiat de formare exclusivă pentru partenerii Apple Premium și care vor oferi în mod regulat training gratuit și workshop-uri deschise publicului larg.

iSTYLE, parte a Midis Group, este cea mai mare rețea de magazine Apple Premium Reseller din Centrul și Estul Europei și este prezentă pe piața românească de 26 de ani.

Afacerile companiei au urcat în 2024 cu 3% față de anul precedent, la peste 613,75 de milioane de lei, cel mai mare nivel de la înființarea sa, în 2010, potrivit celor mai recente date disponibile în platforma Termene. Profitul s-a majorat în perioada analizată cu 60%, la 24,15 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Cum poți cumpăra mai ieftin de la IKEA
Retailerul suedez de mobilă IKEA a introdus prețuri cu până la 25% mai mici la unele produse comercializate în magazinele fizice comparativ cu cele vândute de magazinul online, cu scopul de a......
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor ...
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...