Șanse mari să avem o criză lungă cu Bolojan premier interimar. Calculele politice se complică. Peiu, AUR: Dacă nu participăm la Guvern, nu îl votăm

În acest moment, dacă este să ne luăm după declarațiile făcute de liderii politici imediat după discuțiile de la Cotroceni privind formarea unui nou executiv, șansele să avem curând un nou Guvern și să evităm astfel prelungirea crizei politice și degradarea economiei, sunt foarte mici, aproape nule.
Şerban Buşcu - lun, 18 mai 2026, 14:56
Șanse mari să avem o criză lungă cu Bolojan premier interimar. Calculele politice se complică. Peiu, AUR: Dacă nu participăm la Guvern, nu îl votăm

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, a declarat că formațiunea pe care o reprezintă nu va vota nicio formulă de Guvern din care nu va face parte. Întrebat, la Parlament, dacă AUR o va susține pe Delia Velculescu ca premier, Peiu a răspuns, citat de Agerpres: ‘Domnul președinte Nicușor Dan nu ne-a spus niciun nume de posibil premier, nici tehnocrat, nici asumat politic. Nu a avansat niciun nume. Să vedem dacă va fi desemnat cineva cu acest nume, dar ca principiu noi nu putem vota un guvern în care nu suntem, indiferent cine îl formează. Dacă nu participăm la guvern, nu-l votăm. Și, în același timp, nu putem vota un guvern care să aibă același program ca guvernul de până acum care a condus la criză economică’. În același timp, toți ceilalți lideri politici și președintele Nicușor Dan, au lăsat de înțeles că nu sunt de acord cu un guvern din care să facă parte și AUR.

Matematica arată că un guvern nou e imposibil de format în actuala situație

În același timp, PNL și USR au arătat că nu vor vota niciun Guvern din care face parte PSD, indiferent dacă acel executiv ar fi condus de un tehnocrat, așa cum s-a discutat că ar dori președintele Nicușor Dan.

” Am finalizat consultările cu domnul preşedinte Nicuşor dan, şi am precizat poziţia noastră. Suntem după o moţiune de cenzură iniţiată de PSD, care, cu sprijinul AUR, practic a căzut guvernul din care a făcut parte şi PSD. Suntem în situaţia în care PNL are o pondere de 15% în Parlament, şi în acest context, poziţia PNL a fost umătoarea, din decizile luate anterior: PNL nu va mai susţine un guvern şi nu va mai participa la un guvern în care se va regăsi şi PSD. Nu vom susţine un guvern cu premier tehnocrat în care se va regăsi şi PSD. în condiţiile în care PSD va fi la guvernare, PNL va fi în opoziţie”, a fost anunţul premierului interimar.”, a spus Ilie Bolojan. președinte PNL și premier interimar.

„Am reiterat punctul nostru de vedere că, după ce PSD a făcut această majoritate cu Partidul Extremist AUR, nu mai există o bază de încredere care ne-ar permite să intrăm într-un nou guvern alături de PSD. Nu mai există o bază de încredere că, împreună cu PSD, am putea să împingem reformele la care se aşteaptă românii. PSD a blocat şi a sabotat, a şantajat, şi tocmai de aceea reformele pentru un stat mai suplu, pentru servicii publice mai funcţionale, pentru tăierea privilegilor, aceste reforme, nu vedem cum să le putem face, cu PSD într-un guvern comun. Asta înseamnă că dacă PSD găseşte o majoritate, noi vom intra în opoziţie”, a declarat și Dominic Fritz, liderul USR.

În acest moment, PNL, USR și AUR dețin împreună aproximativ 265 de mandate de parlamentar din cele 465 câte sunt în total. Aceasta înseamnă aproape 57% din totalul parlamnetarilor. Așadar, dacă toate cele trei partide respectă ceea ce au declarat după consultări, un Guvern este imposbil de format, în contextul în care AUR este respins de toate partidele și, la rândul său, respinge orice varianta din care nu face parte, iar PNL și USR resping orice Guvern din care ar face parte PSD sau AUR.

 

Citește și: Consultări la Cotroceni. Fritz, USR, în linie cu Bolojan: Nu guvern cu PSD în interior, indiferent de premier. Guvern tehnocrat, un paravan

Citește și: Bolojan, ferm după consultările cu Nicușor Dan: Nu vom mai susține un guvern cu PSD în interior nici dacă va fi premier tehnocrat

Te-ar mai putea interesa și
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Şeful BCE cere eliminarea barierelor care frânează creşterea companiilor europene
Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri că Europa pierde avantajele care i-au susţinut creşterea timp de mai mult decenii şi a pledat pentru o......
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
O dronă a căzut în județul Tulcea. Anunțul MApN
Încă un incident cu drone în România. În noaptea de miercuri spre joi, la ora 02.23 (20 august 2026) o dronă a pătruns ...
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
SUA – Datoria guvernamentală depăşeşte 40.000 de miliarde de dolari
Datoria guvernului SUA a depăşit pentru prima dată pragul de 40.000 de miliarde de dolari, potrivit datelor publicate ...
Un nou incendiu a izbucnit în Spania, la vest de Madrid
Un nou incendiu a izbucnit în Spania, la vest de Madrid
Pompierii spanioli se luptă miercuri cu un nou incendiu izbucnit la vest de Madrid, la doar câteva săptămâni după cele ...