20 de acorduri de cooperare China-Rusia, după întâlnirea dintre Putin şi Xi Jinping, de la Beijing

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit miercuri la Beijing pe omologul său rus Vladimir Putin, la numai câteva zile după vizita lui Donald Trump, relatează AFP şi Reuters.
AGERPRES - mie, 20 mai 2026, 10:39
20 de acorduri de cooperare China-Rusia, după întâlnirea dintre Putin şi Xi Jinping, de la Beijing

Preşedinţia rusă a a anunţat că vor fi semnate circa 40 de documente, aproximativ 20 de acorduri de cooperare în domeniul energetic, tehnologic şi al inteligenţei artificiale, inclusiv o declaraţie comună de 47 de pagini despre întărirea parteneriatului, scrie Agerpres.

Se va negocia probabil şi oleoductul Puterea Siberiei 2, între Rusia şi nordul Chinei, care poate deveni mai important în contextul războiului din Iran. Beijingul îşi va continua însă probabil politica de diversificare a resurselor şi va evita crearea unei dependenţe de petrolul rusesc, apreciază ambele agenţii de presă citate.

Războiul americano-israelian împotriva Iranului va constitui un posibil punct de dezacord. Rusia este avantajată de conflict prin relaxarea unor sancţiuni impuse după ce a invadat Ucraina. Relaţiile chino-ruse s-au întărit însă în general de la începutul războiului respectiv, iar istoric atât China, cât şi Rusia sunt vechi parteneri cu Iranul şi cu Coreea de Nord.

Liderii rus şi chinez au elogiat relaţiile bilaterale, care au atins potrivit lui Putin „un nivel fără precedent”, explicat de Xi prin creşterea „încrederii politice reciproce şi a coordonării strategice cu o perseverenţă de nezdruncinat”.

Presa chineză afirmă că succesiunea rapidă a summiturilor de la Beijing cu şefii de stat de la Casa Albă şi Kremlin, în contextul rivalităţii politice şi militare dintre SUA şi Rusia, constituie o recunoaştere a poziţiei Chinei pe scena internaţională.

Xi l-a întâmpinat pe Putin la Marea Sală a Poporului, cu o gardă de onoare şi salve de artilerie, în timp ce un grup de copii cu steaguri ale Rusiei şi Chinei îi urau bun-venit înaltului oaspete. Scenografia – remarcă AFP – a fost foarte asemănătoare cu cea de la primirea lui Trump.

După dialogul oficial, preşedinţii au în program o discuţie informală, la un ceai, conform obiceiului lui Xi. Atmosfera la această întâlnire este apreciată ca un indiciu al relaţiei personale dintre lideri. De exemplu, în mai 2024, Xi şi Putin şi-au scos cravatele; zilele trecute, Trump a fost condus de gazda sa printr-o grădină secretă şi într-o vizită la Templul Cerului, într-un cadru mult mai atent regizat conform agenţiei Reuters.

Primele declaraţii ale preşedinţilor chinez şi rus au fost diplomatice; Putin l-a invitat pe Xi să facă o vizită în Rusia anul viitor.

Pe agenda dialogului la cel mai înalt nivel se află însă probleme cum ar fi scăderea comerţului bilateral ruso-chinez cu 6,5% în 2025 faţă de anul precedent, prima evoluţie descendentă din ultimii cinci ani. În acest domeniu, relaţia bilaterală lăudată de Xi şi Putin este dezechilibrată: importurile din Rusia reprezintă doar 5% din totalul realizat de China conform datelor vamale chineze, în timp ce ruşii importă mai mult de o treime din produse de la chinezi şi le exportă mai mult de un sfert din mărfurile trimise pe pieţele internaţionale.

Te-ar mai putea interesa și
Samsung lansează în România serviciul prioritar de reparații în următoarea zi pentru televizoare
Samsung lansează în România serviciul prioritar de reparații în următoarea zi pentru televizoare
amsung Electronics a anunțat astăzi lansarea unui nou serviciu prioritar Premium Plus în România, un serviciu conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților care dețin anumite modele......
Trei din 10 maşini vândute în 2026 vor fi electrice. China va fi lider detaşat (AIE)
Trei din 10 maşini vândute în 2026 vor fi electrice. China va fi lider detaşat (AIE)
Aproape 30% din automobilele vândute la nivel mondial în 2026 vor fi modele electrice, potrivit Agenţiei Internaţionale ...
Ţinta României pentru decarbonizare – Anul 2035 este mult mai fezabil în a ne atinge angajamentele stabilite pentru 2030 (secretar de stat la Ministerul Energiei)
Ţinta României pentru decarbonizare – Anul 2035 este mult mai fezabil în a ne atinge angajamentele stabilite pentru ...
România este una dintre ţările cu cele mai slabe rezultate în adoptarea energiei regenerabile în sectorul transporturilor, ...
eMAG anunță noi planuri: investiții de 1,2 miliarde de lei în următorul an în infrastructura de livrare, AI și servicii financiare
eMAG anunță noi planuri: investiții de 1,2 miliarde de lei în următorul an în infrastructura de livrare, AI și servicii ...
eMAG, cel mai mare retailer online din România, anunță investiții de 1,2 miliarde de lei în următorul an fiscal. Majoritatea ...