Panică în Turcia după un cutremur puternic în estul ţării

Un cutremur cu magnitudinea 5,6 care a zguduit miercuri estul Turciei a provocat panică în rândul populaţiei din regiune. Echipele care evaluează situaţia nu au raportat imediat victime sau pagube materiale majore, transmite agenţia EFE.
AGERPRES - mie, 20 mai 2026, 12:05
Panică în Turcia după un cutremur puternic în estul ţării

Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor şi Situaţiilor de Urgenţă (AFAD) din Turcia a anunţat că seismul s-a produs la ora locală 09:00 (06:00 GMT), în provincia Malatya, la o adâncime de şapte kilometri. Seismul a avut epicentrul în municipiul Battalgazi, scrie Agerpres.

Cutremurul a fost resimţit în cinci provincii din regiune, inclusiv într-o zonă situată la frontiera cu Siria.

„Până în prezent, nu există consecinţe negative. Echipele noastre îşi continuă activitatea”, a declarat ministrul turc de Interne, Mustafa Cifti, într-un scurt comunicat distribuit pe reţelele sociale.

Imaginile transmise de posturile de televiziune arată elevi şi profesori care părăsesc sălile de clasă şi locuitori care ies din imobile.

Potrivit media locale, cutremurul de miercuri a readus în memorie amintirea încă vie a marelui seism produs în februarie 2023, care a afectat 11 provincii din estul Turciei, printre care Malatya, şi care a lăsat în urmă peste 53.000 de morţi şi peste 107.000 de răniţi.

Centrul German de Cercetare în Geoştiinţe (GFZ), citat de Reuters, a anunţat o magnitudine de 5,8 şi o adâncime de 10 kilometri.

Te-ar mai putea interesa și
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Tensiunile comerciale UE-China se intensifică. Restricțiile europene ar putea viza 27% din exporturile Chinei
Măsurile comerciale existente și cele propuse de Uniunea Europeană împotriva Chinei ar putea viza aproximativ 27% din exporturile nominale anuale ale acesteia către blocul comunitar, potrivit......
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Trump ameninţă Canada cu creşterea la 50% a taxelor vamale pentru vehicule şi oţel
Preşedintele american Donald Trump a înăsprit luni şi mai mult tonul faţă de Canada în conflictul comercial cu aceasta, ...
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Iranul „se prăbuşeşte complet”, susţine Trump înaintea anunţării noilor sancţiuni economice
Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că Iranul se "prăbuşeşte complet", cu numai câteva ore înainte ca ...
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după Dedeman și Mobexpert
Extindere puternică pentru AETA, fosta Electroargeș. Produsele premiate internațional ajung și în Brico Depot, după ...
Producătorul de electrocasnice AETA, fosta Electroargeș, care a renunțat la contractul cu Beko și care acum se axează ...