Livrările de petrol pe oleoductul Caspian Pipeline Consortium ar putea fi majorate până la 72 de milioane de tone, în 2026

Oleoductul Caspian Pipeline Consortium (CPC) intenţionează să majoreze livrările de petrol în 2026, a declarat luni directorul general al consorţiului, Nikolai Gorban, pentru revista Expert Yug, transmite Interfax.
AGERPRES - mie, 20 mai 2026, 12:37
Livrările de petrol pe oleoductul Caspian Pipeline Consortium ar putea fi majorate până la 72 de milioane de tone, în 2026

„Suntem de mult timp pregătiţi din punct de vedere tehnic să transportăm peste 80 de milioane de tone de petrol pe an. Planurile sunt ajustate în funcţie de diverse circumstanţe, condiţii meteorologice şi deciziile expeditorilor. De exemplu, în 2025, toate aceste ajustări au redus nivelul aşteptat de transport până la 70,52 milioane de tone, şi chiar şi aşa, a fost un record istoric pentru transporturile anuale”, a declarat Nikolai Gorban, scrie Agerpres.

„În 2026, în condiţii favorabile, ne aşteptăm să transportăm cel puţin 72 de milioane de tone de petrol, din care peste 23 de milioane de tone au fost deja expediate până în prezent”, a spus Gorban. Acesta a mai spus că veniturile CPC au crescut până la 173 de miliarde de ruble în 2025, de la 166 de miliarde de ruble în 2024, şi că dividendele totale declarate pentru toţi acţionarii în 2025 au fost de 1,4 miliarde de dolari.

Conducta CPC leagă câmpurile petroliere din vestul Kazahstanului şi câmpurile de pe platoul rusesc al Mării Caspice de terminalul maritim din Novorossiisk, Marea Neagră. Această conductă este principală rută de export pentru ţiţeiul kazah, volumele de ţiţei din Kazahstan reprezentând peste 80% din livrările totale ale sistemului. Conducta poate transporta anual aproximativ 72,5 milioane de tone de petrol din Kazahstan şi până la 83 de milioane de tone pe an pe teritoriul Rusiei.

Acţionarii CPC sunt Federaţia Rusă (31%); Kazahstan (cu o participaţie de 20,75%, împărţită între KazMunayGas cu 19% şi Kazakhstan Pipeline Ventures LLC cu 1,75%); Chevron Caspian Pipeline Consortium Company (15%); Lukoil International GmbH (12,5%); Mobil Caspian Pipeline Company (7,5%); Rosneft-Shell Caspian Ventures Limited (7,5%); BG Overseas Holding Limited (2%); Eni International N.A. N.V. (2%); şi Oryx Caspian Pipeline LLC (1,75%).

Te-ar mai putea interesa și
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei Saudite
Cel puţin 12 morţi şi sute de răniţi într-un atac al rebelilor Houthi asupra aeroportului din Riad, capitala Arabiei ...
Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi peste 309 rănite sâmbătă într-un atac al rebelilor pro-iranieni Houthi din Yemen asupra aeroportului capitalei saudite Riad, relatează AFP....
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor din America de Nord
PepsiCo îşi reduce estimările de profit şi anunţă noi măsuri de reducere a costurilor, pe fondul dificultăţilor ...
PepsiCo şi-a redus estimările privind creşterea profitului pentru 2026 şi a anunţat noi măsuri de reducere a costurilor, ...
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Trump afirmă că este timpul ca Ucraina să aibă un nou lider
Preşedintele american Donald Trump a afirmat, sâmbătă, că este timpul ca Ucraina ''să aibă un nou lider'', el criticându-l ...
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Ucraina: Cel puţin 20 de persoane au murit în atacurile ruse asupra regiunii Zaporojie
Cel puţin 20 de oameni au fost ucişi într-o nouă serie de atacuri aeriene ruse asupra sud-estului Ucrainei, multiple ...