Ministerul Finanțelor se poate lăuda cu dobânzi neimpozabile de peste 7,4%, atât la Fidelis, cât și la Tezaur. Diferența este că, aceste dobânzi, care au totuși marele avantaj de a fi neimpozabile, au o scadență de 5 sau 6 ani. Pentru scadențe mai scurte, randamentele sunt mai mici.
Astfel, ultimele emisiuni de titluri de stat pentru populație au următoarele dobânzi. În cazul Fidelis, titluri care beneficiază de lichiditate imediată, indiferent de perioada de constituire, datorită listării pe BVB, dobânda la lei pe doi ani este 6,40%, în timp ce, cea pentru donatorii de sânge este de 7,40%. Dobânzile la titlurile pe 4 ani sunt de 7%, iar pentru 6 ani, de 7,50%. În funcție de maturitate dobânzile la titlurile de stat Fidelis merg până la 6,50%.
În cazul titlurilor de stat Tezaur în lei, aflate încă în perioada de subscriere, dobânzile la un an sunt de 6,30%, la 3 ani de 6,90% și la 5 ani de 7,40%.

În prezent, cele mai mari dobânzi sunt: 7,50% la Fidelis în lei pe 6 ani și 7,40% la Tezaur pe 5 ani.
Cu toate acestea, două bănci oferă dobânzi de 7% pentru perioade de constituire a depozitelor de sub un an, de 7%. Ceea ce înseamnă, că nu trebuie să ții blocați 5-6 ani banii în titluri de stat pentru a obține un randament de 7%, impozabil cu 10% din dobânda acumultă până la scadența depozitului.
Astfel, Exim Banca Românească oferă dobânzi de până la 7,00% pe an pentru economiile în lei prin intermediul campaniilor promoționale pentru Depozitul PLUS și Depozitul PLUS START.
Cele mai importante opțiuni și dobânzi disponibile sunt: Depozitul PLUS (7 luni): Ofertă standard cu o dobândă fixă de 6,70% pe an. Suma minimă este de 500 de lei, iar fondurile trebuie să fie noi. Depozitul PLUS START (7 luni): Pentru clienții care deschid un cont curent în cadrul unui pachet, banca oferă o dobândă promoțională majorată, de până la 7,00% pe an. Banca oferă și bonus de dobândă pentru sume mari: pentru depozitele de peste 100.000 lei, banca acordă automat un bonus de dobândă (de la +0,15%) peste rata standard.
Beneficii incluse: dobânda este fixă pe toată perioada, comision zero de retragere în numerar la scadență pentru depozitele cu maturitate de peste 180 de zile, posibilitatea de constituire și administrare prin platformele de Internet și Mobile Banking.
În cazul tbi Bank, clienții pot beneficia acum de dobânzi de până la 7% pe an pentru depozitele în lei, consolidând poziția tbi bank printre cele mai atractive oferte de economisire de pe piața din România. Noua ofertă include 6,5% dobândă pentru depozitele pe 1 lună 6,7% pentru depozitele pe 3 luni, 6,9% pentru depozitele pe 5 luni, 7% pentru depozitele pe 6, 9 și 12 luni.
În plus, tbi Bank oferă și un depozit pentru clienții persoane fizice în euro, cu o dobândă de 2,50% pe an pentru o perioadă de 3 luni, disponibil prin canalul offline al băncii. Ca parte a unei campanii promoționale valabile până la finalul lunii iulie 2026, clienții care aleg una dintre perioadele de depozit menționate mai sus și își retrag banii înainte de scadență vor păstra în continuare 50% din dobânda acumulată până în acel moment.
De exemplu, un client care depune 50.000 de lei pentru 12 luni, la o dobândă anuală de 7%, ar obține la scadență o dobândă brută de 3.500 de lei. Chiar și în cazul în care depozitul este lichidat anticipat, după 10 luni, clientul ar păstra aproximativ 1.458 de lei dobândă brută prin mecanismul oferit de bancă.
Mai multe bănci din România oferă dobânzi de peste 6,50% pe an la depozitele în lei, dar acestea sunt în general excepții și vin la pachet cu anumite condiții, cum ar fi constituirea exclusiv online, sume noi atrase sau direcționarea salariului. Cele mai mari dobânzi actuale pe piață le găsim la ProCredit Bank, randament de până la 6,60% pe an pentru depozitele la termen constituite în lei pe o perioadă de 6 luni, Libra Bank, cu o dobândă de 6,60% totală (echivalentul a 6,10%) p.a.) pentru economiile pe o perioadă de 1 an și 1 lună și Banca Transilvania care poate ajunge și la 6,75% p.a. exclusiv pentru anumite campanii cu maturități mai lungi.
Pentru maturități puțin mai mici, dobânzile variază frecvent prin campanii promoționale dedicate mediului digital (ex. Exim Banca Românească, tbi Bank). Practic, dacă luăm ca reper depozitul pe 12 luni, avem cel puțin patru bănci care oferă dobânzi mai mari decât titlurile de stat în lei care au aceeași scadență.
Depozitele totale ale gospodăriilor populației la bănci au ajuns la un sold cumulat de aproximativ 673 de miliarde de lei la sfârșitul lunii martie 2026. Acestea se împart în economii în lei și valută, fiind publicate lunar de Banca Națională a României. Astfel, depozitele în lei au ajuns la aproximativ 269,2 miliarde de lei (reprezentând o dinamică anuală în creștere cu 6,2%), iar cele în valută (exprimate în lei) la aproximativ 144,4 miliarde de lei (o creștere de 1,2% comparativ cu luna precedentă).