Negocieri pentru noul guvern – Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu liderii grupurilor parlamentare Uniţi pentru România, PACE şi neafiliaţi

Preşedintele Nicuşor Dan va avea joi, la Palatul Cotroceni, consultări privind situaţia economică şi politică a ţării cu parlamentarii din grupul Uniţi pentru România, din grupul PACE - Întâi România şi cu cei neafiliaţi.
AGERPRES - J, 21 mai 2026, 08:40
Negocieri pentru noul guvern - Preşedintele Nicuşor Dan are consultări cu liderii grupurilor parlamentare Uniţi pentru România, PACE şi neafiliaţi

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, consultările vor avea loc după următorul program:

* de la ora 9:00 – Grupul parlamentar Uniţi pentru România;
* de la ora 10:00 – Grupul parlamentar PACE – Întâi România;
* de la ora 11:00 – parlamentarii neafiliaţi.

Grupul PACE – Întâi România a anunţat că va participa la discuţiile cu şeful statului. Delegaţia va fi alcătuită din senatorii Ninel Peia, Adrian Peiu, Nadia Cerva, Clement Sava, Paul Gheorghe şi deputatul Mădălin Făget.

Şeful statului a avut luni consultări cu liderii PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, ai Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, S.O.S. România şi POT în vederea desemnării candidatului la funcţia de prim-ministru, scrie Agerpres.

După aceste consultări, el a transmis că va continua seria discuţiilor cu partidele până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, prooccidentală, făcând apel la responsabilitate în vederea ajungerii la un numitor comun, bazat pe formule „coerente” şi propuneri „viabile”.

„Este esenţial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate şi să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente şi propuneri viabile”, a subliniat atunci preşedintele.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...