Drama salariilor nu s-a încheiat încă la Samsung Electronics – Reuters

Lupta pentru salarii nu s-a încheiat încă la Samsung Electronics, chiar dacă planificata grevă care urma să înceapă joi a fost evitată, în urma unei runde finale de discuţii dintre sindicat şi conducere, care a generat un acord salarial pentru o mai bună împărţire a profiturilor legate de explozia inteligenţei artificiale, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 21 mai 2026, 09:21
Drama salariilor nu s-a încheiat încă la Samsung Electronics - Reuters

Detaliile acordului au atras atenţia, inclusiv bonusurile pentru anumiţi angajaţi, în valoare de aproximativ 416.000 dolari, majoritatea plătite în acţiuni, .

Investitorii privesc dincolo de dramă, acţiunile Samsung au urcat joi cu peste 7%, stimulând avansul de peste 7,5% al indicelui Bursei de la Seul. Titlurile SK Hynix, producătorul rival de cipuri de memorie, al cărui pachet de bonusuri a dus la disputa salarială de la Samsung, au urcat cu peste 11%.

Planificata grevă din perioada 21 mai – 7 iunie, care ar fi putut implica aproximativ 48.000 dintre membrii sindicatului (din aproximativ 125.000 de angajaţi), a fost suspendată, iar acordul, mediat de Guvern, ar urma să fie supus la vot între 22 şi 27 mai. Liderul de sindicat a declarat că se aşteaptă ca acordul să fie ratificat.

Deşi investitorii sunt uşuraţi că greva a fost evitată, acordul nu este în întregime benefic deoarece are ca rezultat costuri substanţial mai ridicate cu forţa de muncă. Totuşi, planul Samsung de a plăti bonusuri de performanţă în acţiuni şi nu în numerar ar putea reduce povara financiară imediată asupra companiei, a apreciat Ryu Young-ho, analist la NH Investment & Securities.

Şi solicitarea sindicatului de alocare a 15% din profitul operaţional pentru bonusuri a fost de asemenea diminuată.

Conform acordului, Samsung ar urma să pună deoparte aproximativ 10,5% din profitul operaţional pentru bonusuri speciale pentru divizia de cipuri, conform sindicatului.

Un document arată că aceste bonusuri vor fi plătite în acţiuni ale companiei timp de cel puţin 10 ani şi sunt condiţionate de obţinerea unui profit operaţional anual la divizia de cipuri de peste 200.000 miliarde woni (135 miliarde de dolari) din 2026 în 2028 şi 100.000 miliarde woni din 2029 în 2035.

De exemplu, un angajat din domeniul cipurilor de memorie cu un salariu de bază de 80 milioane woni ar urma să primească un bonus de aproximativ 626 milioane woni sau 416.000 dolari anul acesta, cea mai mare parte plătită în acţiuni, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Acest conflict de muncă vine pe fondul unui boom al inteligenţei artificiale (AI) care aduce beneficii producătorilor de cipuri de memorie: în primul trimestru al anului 2026, Samsung Electronics a înregistrat o multiplicare a profitului net de şase ori faţă de anul precedent, până la 27 de miliarde de euro.

Sindicatele cereau o creştere salarială de 7%, eliminarea plafonării bonusurilor şi ca Samsung să aloce 15% din profitul său operaţional bonusurilor. Liderii sindicali denunţă diferenţele salariale semnificative între angajaţii de la divizia de cipuri a Samsung, care primesc bonusuri generoase, şi cei de la alte departamente.

Impactul economic al unei greve ar fi putut fi semnificativ: Samsung Electronics este responsabil pentru 12,5% din PIB-ul Coreei de Sud, iar cipurile de memorie reprezintă 35% din exporturile ţării.

Te-ar mai putea interesa și
Aquila investește 1,2 milioane de euro într-un nou centru logistic la Bacău, cel mai mare din rețeaua sa din Moldova
Aquila investește 1,2 milioane de euro într-un nou centru logistic la Bacău, cel mai mare din rețeaua sa din Moldova
Aquila, unul dintre cei mai mari distribuitori de bunuri de larg consum din România, a deschis un nou centru logistic la Bacău, de peste două ori mai mare față de locațiile utilizate anterior......
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 8,2% în primele trei luni din 2026. Sectorul rezidenţial a avut cel mai mare avans
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut cu 8,2% în primele trei luni din 2026. Sectorul rezidenţial a avut cel mai ...
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele trei luni, ca serie brută, cu 8,2%, iar ca serie ajustată în ...
Europa se pregăteşte de o potenţială criză a costului vieţii. Perspectivele economice ale UE, umbrite de efectele războiului din Iran
Europa se pregăteşte de o potenţială criză a costului vieţii. Perspectivele economice ale UE, umbrite de efectele războiului ...
Comisia Europeană va prezenta joi cele mai recente previziuni economice, în condiţiile în care blocul comunitar se pregăteşte ...
Ucraina ar putea fi asociată la UE înainte de aderare, spune cancelarul german Merz
Ucraina ar putea fi asociată la UE înainte de aderare, spune cancelarul german Merz
Ucraina ar putea fi asociată la Uniunea Europeană în perspectiva pe termen mai lung a aderării, a sugerat cancelarul ...