Ucraina ar putea fi asociată la UE înainte de aderare, spune cancelarul german Merz

Ucraina ar putea fi asociată la Uniunea Europeană în perspectiva pe termen mai lung a aderării, a sugerat cancelarul german Friedrich Merz într-o scrisoare trimisă liderilor UE, obţinută joi de AFP. Printre cei cărora le-a fost adresat mesajul se numără preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
AGERPRES - J, 21 mai 2026, 09:24
Ucraina ar putea fi asociată la UE înainte de aderare, spune cancelarul german Merz

„Evident că nu vom fi în măsură să ducem la bun sfârşit procesul de aderare într-un viitor apropiat, având în vedere nenumăratele obstacole, precum şi complexităţile politice ale procedurilor de ratificare”, a scris şeful guvernului de la Berlin, scrie Agerpres.

Prin urmare, el propune ca Ucraina să primească statului de „membru asociat”, pe care o consideră o „etapă decisivă” înaintea primirii cu drepturi depline în Uniune.

Merz a precizat că nu este vorba de o „aderare light”, la preţ redus. El a explicat că asocierea ar presupune participarea la unele reuniuni ale Consiliului European, la nivel de şefi de stat şi de guvern; desemnarea din partea Ucrainei a unui comisar european asociat, fără portofoliu, şi alegerea unor europarlamentari asociaţi, fără drept de vot.

Kievul şi-a exprimat până acum reticenţa faţă de diferitele idei care duceau la prelungirea aşteptării. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut chiar „aderarea completă”, preferabil în 2027.

Ucraina are statutul oficial de candidată la aderare din decembrie 2023, însă negocierile au fost blocate prin veto de Ungaria în mandatul premierului Viktor Orban. Victoria lui Peter Magyar în alegerile parlamentare ungare din 12 aprilie a schimbat însă situaţia; Germania şi multe alte state europene speră că negocierile cu UE vor putea începe oficial. Până acum, au avut deja loc discuţii neoficiale între Bruxelles şi Kiev.

Tratativele se anunţă dificile, în special în privinţa agriculturii, Ucraina fiind un mare producător, cu o pondere care potrivit AFP provoacă îngrijorare în unele ţări, cum ar fi Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un conflict politic a izbucnit în Polonia din cauza livrărilor de rachete Patriot pentru Ucraina
Un scandal politic a erupt duminică în Polonia din cauza unei livrări suspecte de rachete Patriot către Ucraina, partidele de opoziţie poloneze acuzând că acest lucru s-a făcut fără......
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în multinaționale
Litigii de muncă între angajați și companii: Rolul avocatului în contestarea concedierii și apărarea intereselor în ...
Conflictele dintre angajați și companii, mai ales în mediul multinaționalelor, trebuie analizate în funcție de temeiul ...
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
Armata britanică anunţă că o navă comercială a fost atacată în Marea Roşie
O navă comercială a fost atacată duminică în largul coastelor Yemenului, în Marea Roşie, a anunţat armata britanică. ...
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care a format deja aproape 300 de tineri
Oportunitate pentru tinerii farmaciști din România. Antibiotice Iași lansează o nouă ediție a programului prin care ...
Antibiotice Iași (simbil bursier ATB) anunță lansarea unei noi ediții a programului Perform a+, dedicat tinerilor faramciști. ...