Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că proiectul reactoarelor modulare de la Doiceşti are probleme reale care nu pot fi ignorate, subliniind că susţine deciziile fezabile economic şi investiţii făcute cu parteneri şi condiţii clar stabilite.
AGERPRES - vin, 22 mai 2026, 12:27
Scandalul reactoarelor nucleare americane SMR. O nouă declaraţie a premierului Bolojan

El a explicat că în dezbaterea publică au fost amestecate trei planuri diferite: parteneriatul strategic cu Statele Unite, transferul de tehnologie şi proiectul tehnic propriu-zis, scrie Agerpres.

„Sunt trei planuri care au fost amestecate în aceste zile. Unul este planul parteneriatului strategic cu Statele Unite, al doilea este planul transferului de tehnologie modernă în România şi al treilea plan este, pur şi simplu, proiectul respectiv. Şi vă rog să vă gândiţi la o altă comparaţie care vine tot din zona de energie, la centrala de la Iernut, de exemplu, şi să comparăm planurile. Cred că suntem conştienţi că nu se pune problema ca în domeniul parteneriatului cu Statele Unite sau în domeniul planului strategic să avem o energie ieftină în România, cineva nu susţine acest lucru. Cred că suntem conştienţi de asta şi acesta este un plan pe care eu personal şi Partidul Naţional Liberal îl susţin – şi cel legat de parteneriatul strategic şi cel legat de un plan strategic pentru a fi cu o energie mai ieftină, mai stabilă în România”, a afirmat Bolojan, la o conferinţă de presă, întrebat despre faptul că, după declaraţiile sale, proiectul de la Doiceşti şi Nuclearelectrica au scăzut pe bursă.

El a spus, legat de planul privind transferul de tehnologii, că România are nevoie în multe domenii de acest transfer.

„Dar al treilea plan, cel de care am discutat în mod real, nu-l putem nega. Este proiectul propriu-zis şi, aşa cum am precizat, legat de acest proiect de la Doiceşti, el are nişte probleme pe care nu le putem nega şi timpul va confirma dacă ceea ce am spus este real sau nu. La fel, la centrala de la Iernut, putem să spunem că n-a fost începută de 10 ani şi că ar fi trebuit să fie terminată în trei ani de zile, putem să spunem asta. Putem să spunem că dacă nu rezolvam un memorandum ieri în şedinţa de guvern, era greu să se contracteze cu cei peste 30 de subcontractori care au făcut 90 şi ceva la sută din centrală direct de către Romgaz, terminarea, ca să nu ne pierdem garanţiile”, a precizat Bolojan.

El a subliniat că are grijă să promoveze cu responsabilitate interesele ţării.

„Deci sunt planuri total diferite şi caut să fiu întotdeauna un om responsabil, să am grijă ce vorbesc, să promovez întotdeauna cu responsabilitate interesele ţării noastre, dar în acelaşi timp să avem grijă de banii publici, să susţinem decizii care sunt fezabile din punct de vedere economic, în aşa fel încât atunci când facem transfer de tehnologii, atunci când realizăm investiţii importante, să le calculăm aşa cum se cuvine, să vedem exact cu ce firme ne asociem, în ce condiţii, pentru ca proiectul să se finalizeze în bune condiţii”, a mai spus premierul interimar.

Miercuri, Ilie Bolojan a declarat că proiectul reactoarelor de la Doiceşti, iniţiat în parteneriat cu o companie americană, are probleme şi că responsabilii pentru gestionarea ”păguboasă” a acestei investiţii sunt cei din conducerea Nuclearelectrica.

Joi, preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut că premierul interimar Ilie Bolojan, prin luările de poziţie în legătură cu proiectul de la Doiceşti, „încearcă să arunce în aer Parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii”.

Un scurt istoric al scandalului pe reactoarele SMR americane de la Doiceşti

21 mai 2026 – Scandalul reactoarelor SMR – Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului centralei de la Doiceşti; el se află inclusiv în analiza părţii americane

21 mai 2026 – Nuclearelectrica vine cu precizări noi în privința investiției în centrala cu reactoare modulare mici la Doicești, după ce Bolojan a contestat din nou proiectul

20 mai 2026 – Bolojan, atac nou la SMR-urile americane de la Doicești: “Nu sunt rentabile, costă miliarde de euro pe care nu-i avem, am informat ambasada SUA”

15 mai 2026 – VIDEO Nova Power & Gas, parte a proiectului SMR de la Doicești, vine cu clarificări după ce Bolojan a spus că în centrala de acolo s-au investit 240 de milioane de dolari și ne vom alege doar cu hărtii

15 mai 2026 – Bolojan dă de pământ cu SMR-urile americane de la Doicești: “Am consumat 240 de milioane de dolari și vom rămâne cu un teren și cu niște hârtii”

13 februarie 2026 – Bolojan, despre reactoarele nucleare mici modulare americane de la Doicești care costă 7 miliarde de dolari: Sunt mai fezabile reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

În februarie, RoPower Nuclear, compania de proiect, cu Nuclearelectrica și Nova în acționariat, a luat decizia finală de investiție condiționată pentru proiectul nuclear de la Doicești.

Decizia finală de investiții presupune contractatea și amplasarea inițală a unui singur modul SMR, de 77 MWe. Dacă se va deovedi că primul modul funcționează conform parametrilor, și celelalte cinci module vor fi achizitionate si puse in functiune.

Data de începere a operării comerciale pentru primul modul ar urma să fie iulie 2033, iar pentru întreaga centrală de 462 MW – decembrie 2034, depinzând de acordurile comerciale pentru achiziția celorlalte 5 module.

De asemenea, trebuie luate măsuri de „prevenire, monitorizare și mitigare a riscurilor potențial derivate din situația existentă privind emanarea gazelor naturale identificate în zonă (pe amplasamentul adiacent – Soceram)”

Bolojan a avut o declarație după decizia de atunci, în care și-a arătat scepticismul despre viitorul proiectului,dar nu atât de dură ca acum.

″Ieri, practic, conducerea Nuclearelectrica și cea a ministerului au constatat că s-a terminat o fază. A doua, s-a terminat un studiu de fezabilitate care arată că ar putea exista condiții în viitor pentru a se realiza această investiție. Asta ar însemna că, în perioada următoare, vor trebui identificate, dacă se vor identifica, surse financiare pentru a se realiza această investiție.

Din câte rețin, este o sumă destul de mare, care înseamnă 6-7 miliarde de dolari și, de asemenea, în planul de afaceri va trebui calculată formula prin care această energie, care s-ar produce, intră într-o zonă de consum. Ceea ce înseamnă că s-a anunțat, în fapt, închiderea acestei etape.

Etapa de investiții viitoare va trebui definitivată după ce se va găsi formula de finanțare. Având în vedere suma foarte mare de bani care trebuie acoperită, având în vedere complexitatea unor astfel de proiecte și faptul că sunt la început, estimarea mea este că n-o să vedem o investiție imediată. Astfel de investiții durează 5-6 ani de zile″, a declarat Bolojan, la Europa FM, răspunzând unei întrebări din partea unui ascultător.

El întrebase dacă statul român va garanta un preț minim de vânzare a energiei ce va fi produsă eventual la Doicești, prin mecanismul contractelor pentru diferență (CfD), ″adică dacă prețul energiei scade, noi toți consumatorii vom suporta diferența aceasta, pentru a se asigura acest cost inițial estimat sau marje de profit″.

Bolojan afirmase atunci că România ar trebui să se concentreze pe proiectele de investiții de la centrala nucleară Cernavodă, de retehnologizare a unității 1 și de finalizare a unităților 3 și 4.

 

Te-ar mai putea interesa și
Mitul lui Dracula. Ce înseamnă pentru România şi cum îi inspiră pe americani – Farmecul est-european inspiră artiştii occidentali şi aduce studenţii din SUA în România
Mitul lui Dracula. Ce înseamnă pentru România şi cum îi inspiră pe americani – Farmecul est-european inspiră ...
Schimb de experiență multicultural între studenții în asistenta socială de la University of South Carolina și cei de la Universitatea de Vest din Timișoara ...
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor a refuzat să aprobe și bugetul CNAIR pe 2026. Cum argumentează decizia echipa USR
Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a refuzat aprobarea bugetului propus de CNAIR pentru 2026, după ce ...
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Anunţ de la Guvern – Legea salarizării unice. Acord pentru salariile bugetarilor
Partidele politice au agreat elementele de principiu ale proiectului de lege a salarizării personalului plătit din fonduri ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
VIDEO Insula Lacul Morii: Lucrările de amenajare, realizate 70%. Când va fi gata noua oază de verdeață din Capitală
Progresul în șantierul de la Insula Lacul Morii din Capitală a ajuns la 70%, potrivit primarului Sectorului 6, Paul Moldovan. ...