Vânzările VW au depăşit pentru prima dată pragul de 10 milioane de vehicule în 2014, datorită cererii din China

Pentru prima dată în istoria grupului Volkswagen (VW), vânzările au depăşit pragul de zece milioane de vehicule, anul trecut, cu patru ani mai devreme decât planificase iniţial cel mai mare producător auto european, pe fondul majorării cererii în China, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 12:34
Vânzările VW au depăşit pentru prima dată pragul de 10 milioane de vehicule în 2014, datorită cererii din China

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania. Grupul german vrea să-şi dubleze numărul de fabrici pe plan mondial, la 107, scrie Agerpres.

În 2014, grupul german a vândut 10.140.000 vehicule, în avans cu 4,2% faţă de anul anterior, ca parte a obiectivului său strategic de a deveni cel mai mare producător auto din lume până în 2018. VW a devansat deja grupul american General Motors în 2013, devenind al doilea mare producător auto mondial, după Toyota.

Livrările în Asia au urcat anul trecut cu 11,3%, depăşind pentru prima dată patru milioane de unităţi. Cel mai semnificativ avans s-a înregistrat în China, aceasta fiind cea mai mare piaţă a grupului german, unde VW a vândut 3,7 milioane de vehicule. Expansiunea din Asia şi Europa (95,1%) a compensat declinul din SUA (2%) şi America de Sud (19,8%).

În decembrie, grupul VW a vândut pe plan global 881.000 de vehicule, în creştere cu 2,7% faţă de perioada similară din 2013

Te-ar mai putea interesa și
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German al Vinului (DWI) mizând pe o producţie cu aproximativ 20% sub media......
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale Bucureşti
Criză ELCEN – Nu suntem în situaţie de insolvenţă sau de faliment şi nici nu vom fi, spune şeful Electrocentrale ...
Datoriile Termoenergetica faţă de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situaţie ...
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Leu, euro sau aur: cum îți poți proteja mai bine economiile în noul context internațional
Depozitele în valută ale populației au crescut cu 5,2% în august 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut. 83% ...