Franța îl declară indezirabil pe ministrul israelian Ben Gvir, pentru umilirea și brutalizarea activiștilor din Flotila pentru Gaza

Ministrul israelian al Securităţii Naţionale, Itamar Ben Gvir, a primit interdicţie de intrare în Franţa, în urma tratamentului batjocoritor pe care l-a aplicat activiştilor Flotilei pentru Gaza, a anunţat sâmbătă ministrul francez de Externe Jean-Noël Barrot, potrivit AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 23 mai 2026, 16:53
Franța îl declară indezirabil pe ministrul israelian Ben Gvir, pentru umilirea și brutalizarea activiștilor din Flotila pentru Gaza

„Începând de astăzi, Itamar Ben-Gvir are interdicţie de intrare pe teritoriul francez”, a afirmat şeful diplomaţiei franceze, într-o postare pe reţeaua de socializare X, în care a criticat „acţiunile incalificabile faţă de cetăţenii francezi şi europeni pasageri ai Flotilei” pentru Gaza.

Marina militară israeliană a interceptat la începutul săptămânii în apele internaţionale circa 50 de ambarcaţiuni cu ajutorul cărora aproximativ 430 de activişti din zeci de ţări încercau să aducă ajutoare umanitare în Fâşia Gaza şi să spargă astfel blocada impusă de Israel asupra enclavei palestiniene.

Debarcaţi în Israel şi plasaţi acolo în detenţie, activiştii au avut parte de o primire umilitoare din partea ministrului Itamar Ben Gvir. Acesta din urmă a publicat un videoclip filmat în portul Ashdod, imagini în care membrii flotilei sunt văzuţi îngenuncheaţi cu faţa în jos, încătuşaţi cu mâinile la spate şi înghesuiţi într-un spaţiu strâmt.

„Bun venit în Israel!”, spune în videoclip respectivul ministru, zâmbind în timp ce flutură un drapel israelian, iar dintr-un difuzor se aude imnul Israelului, imagini care au provocat un val de indignare internaţională şi apeluri din partea unor ţări europene pentru impunerea de sancţiuni contra ministrului Ben Gvir.

Cei circa 430 de activişti, toţi străini, cu excepţia unei femei israeliene, au fost expulzaţi din Israel joi, majoritatea plecând către Turcia, unde a fost investigată starea lor. Organizatorii flotilei au reclamat că există răniţi printre membrii săi şi au acuzat Israelul de abuzuri grave, precum împuşcături cu gloanţe de cauciuc trase de la mică distanţă şi agresiuni sexuale, inclusiv violuri, fapte negate de Israel.

Totuşi, Ministerul de Externe german a confirmat că mai mulţi dintre activiştii germani reţinuţi de Israel şi expulzaţi în Turcia sunt răniţi.

Tot sâmbătă, au sosit la Atena 19 activişti greci membri ai flotilei, care au susţinut că au fost torturaţi în detenţie în Israel.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă creșterea TVA la 21%: Dacă a fost o măsură atât de proastă de ce nu e trecută reducerea TVA la 19% în programul de guvernare?
Bolojan nu regretă creșterea TVA la 21%: Dacă a fost o măsură atât de proastă de ce nu e trecută reducerea TVA la ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, duminică, la B1 TV, că nu regretă creşterea TVA la 21%. Bolojan a explicat că dacă ar fi fost o măsură atât de proastă o măsură de reducere......
Bolojan a explicat de ce PNL e forțat să voteze Guvernul Niculescu și cum a ajuns Sănătatea în comă
Bolojan a explicat de ce PNL e forțat să voteze Guvernul Niculescu și cum a ajuns Sănătatea în comă
Ilie Bolojan, liderul PNL, a explicat duminică, pentru B1 TV, de ce PNL e practic forțat să voteze învestirea Guvernului ...
Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu
Noul Guvern – Încep audierile, în Parlament, ale miniştrilor propuşi în Executivul Luca Niculescu
Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.
Ucraina recuperează teritoriu în estul ţării, anunţă Zelenski
Ucraina recuperează teritoriu în estul ţării, anunţă Zelenski
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forţele ...