Anunțul autorităţilor despre incendiul de la CET Bucureşti – Ce spune ELCEN

Alimentarea consumatorilor din sistemul de termoficare al Municipiului Bucureşti nu a fost afectată de incendiul care s-a produs, sâmbătă, la un transformator din incinta CET Bucureşti Vest, a anunţat marţi Electrocentrale Bucureşti SA (ELCEN).
AGERPRES - S, 23 mai 2026, 16:56
Anunțul autorităţilor despre incendiul de la CET Bucureşti - Ce spune ELCEN

„La momentul producerii incidentului, CET Bucureşti Vest nu se afla în funcţiune, producţia de energie electrică şi termică fiind deja sistată ca urmare a avariei anterioare. În consecinţă, incidentul de astăzi nu a generat impact asupra alimentării consumatorilor din sistemul de termoficare al Municipiului Bucureşti şi nu există riscuri pentru populaţia din vecinătate sau pentru mediu”, se menţionează într-un comunicat al companiei transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, la acest moment, cauza producerii incendiului de astăzi nu este cunoscută, fiind în desfăşurare o investigaţie tehnică detaliată pentru stabilirea tuturor circumstanţelor producerii incidentului.

ELCEN precizează că, în urma avariei anterioare, care a afectat două transformatoare de 110/6 kV, a fost identificată şi implementată o soluţie tehnică de continuitate prin utilizarea unui alt transformator existent în incintă. Înainte de punerea în funcţiune a acestuia, au fost efectuate măsurători şi verificări tehnice specifice, care nu au indicat neconformităţi sau probleme de funcţionare.

Compania susţine că este într-o etapă avansată privind procedurile de achiziţie a echipamentelor şi lucrărilor necesare pentru refacerea configuraţiei electrice a CET Bucureşti Vest. În acest sens, un transformator aparţinând ELCEN se află în prezent în reparaţii la Roman şi este în curs de finalizare procedura de achiziţie pentru un alt transformator. În plus, ELCEN are în vedere achiziţia unui al treilea transformator, ca soluţie de rezervă şi creştere a siguranţei în exploatare.

„La acest moment, termenul estimat pentru punerea în funcţiune a centralei este octombrie 2026”, se arată în comunicatul ELCEN.

Compania ELCEN monitorizează permanent situaţia şi colaborează cu toate instituţiile competente pentru stabilirea cauzelor incidentului şi implementarea soluţiilor tehnice necesare, astfel încât CET Bucureşti Vest să poată reveni în exploatare în condiţii de deplină siguranţă pentru sezonul rece următor.

Te-ar mai putea interesa și
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât să poată produce drone militare, având nevoie de acestea pentru......
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual ...
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...