Tusk a ţinut o şedinţă a Centrului de Securitate al Guvernului duminică dimineaţă după incident, despre care a spus că face parte dintr-o serie recentă de astfel de apeluri false, scrie Agerpres.
În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, Ministerul de Interne a declarat că un centru de notificare de urgenţă a primit o informare privind un incendiu la un apartament. Serviciile au fost trimise la faţa locului, iar pompierii au decis să intre cu forţa în apartamentul aparţinând unui membru al familiei lui Nawrocki.
„Apartamentul a fost inspectat şi nu a fost constatat niciun pericol de incendiu sau persoane rănite, deoarece spaţiul era gol. Având în vedere situaţia, poliţia desfăşoară o anchetă pentru a identifica autorii”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne.
Tusk a numit incidentul „o nouă provocare telefonică” şi a spus că, deşi pompierii „au reacţionat corect”, procedurile de identificare a unor astfel de alarme false trebuie revizuite, iar autorii trebuie identificaţi cât mai curând posibil.
„Acţiunile provocatorilor vizează securitatea naţională. A tuturor. Vom folosi toate metodele disponibile pentru a identifica şi prinde sabotorii, indiferent de unde vin sau cine îi direcţionează”, a scris premierul polonez pe platforma de socializare X.