Şeful CNAS anunţă concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori generali ai caselor judeţene de sănătate

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu-Remus Moldovan, a declarat, duminică seara, că în luna iunie se va organiza concursul pentru funcţiile de directori generali ai caselor judeţene de sănătate, el subliniind că "va fi un concurs corect, fără ingerinţe politice sau de altă natură".
AGERPRES - D, 24 mai 2026, 21:44
Şeful CNAS anunţă concursul pentru ocuparea funcţiilor de directori generali ai caselor judeţene de sănătate

„Sistemul de asigurări sociale de sănătate continuă procesul de eficientizare. De această dată, vorbim despre eficientizarea resurselor umane şi despre consolidarea unui management profesionist la nivelul celor 43 de case de asigurări de sănătate. Continuăm creşterea transparenţei acestei instituţii, pentru că un sistem de sănătate modern se bazează pe încredere între toţi actorii implicaţi, respeciv pacient, medic şi instituţii. CNAS are obligaţia să continue drumul eficientizării şi al transparenţei. După echilibrarea balanţei dintre venituri şi cheltuieli, dintre numărul celor care contribuie şi al celor care beneficiază de servicii medicale, este nevoie de stabilitate şi de implicarea totală a managerilor de sistem de la nivelul caselor de asigurări de sănătate. De aceea, CNAS organizează concurs pentru funcţiile de directori generali ai Caselor de Asigurări de Sănătate”, a afirmat Horaţiu-Remus Moldovan, într-un mesaj transmis duminică seara.

Concursul va avea loc pe 18 iunie, ora 10:00 (proba scrisă) şi 23 iunie (interviul), după parcurgerea etapelor de depunere a dosarelor (până pe 4 iunie, orele 17:00), de verificare a acestora (până pe 9 iunie) şi de soluţionare a eventualelor contestaţii (10-11 iunie), scrie Agerpres.

Amănunte se pot afla din anunţul oficial al concursului, postat pe site-ul www.cnas.ro, în secţiunea „Informaţii publice”, sub-secţiunea „Posturi vacante”.

„Va fi un concurs corect, fără ingerinţe politice sau de altă natură. Sistemul de asigurări de sănătate are nevoie de directori competenţi, care pot fi evaluaţi obiectiv, pe criterii de performanţă – singurele criterii după care vor răspunde în faţa CNAS pe durata mandatelor lor”, a punctat şeful CNAS.

Accesul în sălile de concurs va fi securizat cu sprijinul instituţiilor specializate în acest domeniu, interviurile vor fi înregistrate audio-video, iar societatea civilă – asociaţii de pacienţi, asociaţii profesionale sau orice entitate interesată de respectarea regulilor – va putea participa în calitate de observator independent.

„În etapa următoare vom continua eficientizarea resurselor umane şi la nivelul eşaloanelor inferioare, astfel încât statutul de funcţionar public să nu mai fie folosit ca mijloc de a deţine o funcţie de conducere pe viaţă. Vom deschide accesul profesioniştilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Un sistem modern de asigurări de sănătate are nevoie de medici, farmacişti, economişti şi specialişti IT experimentaţi, dedicaţi serviciului public. Nu mai putem avea pretenţia ca un funcţionar public ‘care se pricepe la toate’ să facă de toate într-un sistem atât de complex”, a spus oficialul.

„Avem nevoie de întărirea serviciului medical, de consolidarea departamentului IT care gestionează unul dintre cele mai complexe sisteme informatice ale statului român, precum şi de întărirea structurilor de audit, control şi prevenire a fraudelor din sistem, precum şi de înfiinţarea unui departament de farmacoeconomie. (…) Îi încurajez pe toţi profesioniştii care îşi doresc să contribuie la modernizarea sistemului sanitar să se înscrie şi să pună umărul la dezvoltarea unui sistem de asigurări sociale de sănătate mai eficient, mai transparent şi mai apropiat de nevoile oamenilor”, a mai transmis Horaţiu-Remus Moldovan.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...