Pace în Orientul Mijlociu. Trump invită Iranul şi alte ţări în „Acordurile Abraham”

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că state ca Pakistanul, Qatarul, Egiptul, Iordania şi Turcia ar trebui să se alăture în masă Acordurilor Abraham încheiate la Washington în 2020, în timpul primului său mandat prezidenţial, pentru normalizarea relaţiilor dintre Israel şi unele ţări arabe, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 25 mai 2026, 17:29
Pace în Orientul Mijlociu. Trump invită Iranul şi alte ţări în

Trump a dezvăluit că a discutat sâmbătă cu lideri ai ţărilor pe care le-a numit, precum şi ai Bahreinului – care a semnat deja acordurile între popoarele considerate descendente ale patriarhului Avraam – şi ai Arabiei Saudite.

„Am declarat că după toată munca depusă de Statele Unite pentru a încerca să rezolve acest puzzle complex, ar trebui să fie obligatoriu ca toate aceste Ţări (majuscula îi aparţine – n. red.), cel puţin, simultan, să semneze Acordurile Abraham”, a scris el în reţeaua sa Truth Social.

Preşedintele a adăugat că ţările numite ar fi onorate să aibă Iranul ca parte a acordurilor după ce se ajunge la un acord pentru încheiera războiului, scrie Agerpres.

Ce sunt „Acordurile Abraham”

„Acorduri Abraham” au fost încheiate în 2020 cu Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan şi Maroc pentru a normaliza relaţiile ţărilor arabe şi a altor ţări cu populaţie preponderent musulmană cu Israelul.

În prezent, ţările care au semnat sau au aderat oficial la Acordurile Abraham sunt Israel, Emiratele Arabe Unite, Bahrein, Sudan, Maroc, iar Egipt şi Iordania aveau deja tratate de pace cu Israelul înainte de Acordurile Abraham (1979 și 1994), deci nu sunt considerate parte a acestui cadru specific.

Trump a anunţat că şi Kazahstan a aderat la acest acord în noiembrie 2025. De asemenea, Somaliland, „tânăra republică africană” recunoscută de câteva state, a anunţat că este parte a acordului Abraham.

Administraţia Trump a anunţat că există negocieri avansate pentru aderarea Arabiei Audite şi a Siriei şi Libanului în această direcţie.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...