Blackout masiv, zeci de mii de oameni afectaţi. Haos în Panama

O pană de curent a afectat luni zeci de mii de oameni în capitala Panama, unde semafoarele au fost scoase din funcţiune, iar metroul a fost perturbat de temperaturi înăbuşitoare, provocând scene de haos, notează AFP.
AGERPRES - mar, 26 mai 2026, 07:06
Blackout masiv, zeci de mii de oameni afectaţi. Haos în Panama

„Suntem privaţi de electricitate de două ore şi se pare că va dura”, a declarat pentru AFP un angajat al unei brutării, în timp ce magazinul său începea să fie scufundat în întuneric, scrie Agerpres.

Semafoarele erau scoase din funcţiune în zone vaste din capitala Panama, unde trăieşte, incluzând regiunea sa metropolitană, aproape jumătate din populaţia ţării.

Compania publică Etesa a indicat că o linie electrică pare să se fi defectat din cauza ploilor torenţiale, iar tehnicienii săi lucrau pentru restabilirea reţelei.

Situaţia a fost deosebit de haotică la ora ieşirii de la serviciu, mii de oameni fiind blocaţi în trafic.

Metroul, care transportă zilnic aproximativ 400.000 de pasageri, a continuat să funcţioneze, dar fără scări rulante şi fără aer condiţionat, în condiţiile în care mercurul termometrelor a urcat până la 41°C în ultimele zile.

Principala staţie de producţie a apei potabile care alimentează capitala a fost oprită.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ de la ANAF despre milioane de români. 3,9 milioane de utilizatori în Spaţiul Privat Virtual (SPV)
Anunţ de la ANAF despre milioane de români. 3,9 milioane de utilizatori în Spaţiul Privat Virtual (SPV)
Spaţiul Privat Virtual (SPV) are în prezent 3.888.211 utilizatori, iar ponderea verificărilor documentare în totalul acţiunilor de control a depăşit ţinta asumată prin Planul Naţional de......
Alertă pe piața bancară: Mari bănci americane au început să blocheze inteligența artificială! Ce au făcut agenții AI în conturile clienților
Alertă pe piața bancară: Mari bănci americane au început să blocheze inteligența artificială! Ce au făcut agenții ...
Marile bănci americane au blocat accesul agenților AI terți la conturile clienților, împiedicându-i să opereze în ...
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor şi energiei
Un oficial de la BCE pledează pentru o integrare mai profundă a UE în sectoarele serviciilor, transporturilor şi energiei
Alvaro Santos Pereira, membru în consiliul guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat joi că mediul geopolitic ...
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul ...