„Cod roşu” planetar. Care sunt cele trei crize care ţin omenirea în alertă – agenda Dialogului anual Shangri-La din Singapore

Războiul din Iran, angajamentele greu de îndeplinit ale SUA în Asia şi tensiunile în creştere privind Taiwanul vor domina cel mai probabil agenda Dialogului anual Shangri-La din această săptămână, principalul forum de apărare din regiune, care se desfăşoară în perioada 29-31 mai în Singapore, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 26 mai 2026, 10:53

Reuniunea informală atrage un amestec eclectic de miniştri, generali, şefi ai serviciilor de informaţii, diplomaţi, analişti şi producători de arme pentru discursuri atent formulate şi schimburi sincere de replici în spatele uşilor închise, scrie Agerpres.

Deşi preşedintele Vietnamului, To Lam, va susţine vineri seară discursul principal, atenţia se va concentra pe secretarul apărării american, Pete Hegseth, în momentul în care şeful Pentagonului va lua cuvântul în contextul opririi eforturilor de a pune capăt războiului din Iran.

AFP aminteşte că Statele Unite au anunţat luni că au atacat situri de rachete din sudul Iranului, punând sub semnul întrebării armistiţiul, în ciuda progreselor aparente în negocierile pentru rezolvarea războiului din Orientul Mijlociu.

După săptămâni de impas şi ameninţări, Washingtonul şi Teheranul au raportat progrese în discuţii în ultimele zile. Preşedintele american Donald Trump chiar sugerase un compromis iminent în weekend.

Însă speranţele de pace au fost spulberate luni, mai întâi de anunţul premierului israelian Benjamin Netanyahu privind intensificarea ofensivei armatei sale în Liban, apoi de atacul împotriva Iranului.

„Forţele americane au efectuat astăzi (luni – n.r.) atacuri de autoapărare în sudul Iranului pentru a-şi proteja trupele de ameninţările reprezentate de forţele iraniene. Printre ţinte s-au numărat şi situri de lansare de rachete şi nave iraniene care încercau să plaseze mine”, a declarat Comandamentul Central al SUA (Centcom) într-un comunicat.

Se aşteaptă ca aliaţii asiatici să examineze discursul lui Hegseth pentru a depista orice semn că administraţia preşedintelui Donald Trump este suprasolicitată, atrasă în conflictul din Orientul Mijlociu, implicată în dispute cu Europa, între care retragerea trupelor din Germania şi, în consecinţă, distrasă de la problemele regiunii asiatice.

„Probabil va exista o oarecare anxietate continuă cu privire la imprevizibilitatea şi volatilitatea politicii SUA şi la consecinţele pentru stabilitate”, a declarat Ian Ja Chong, politolog la Universitatea Naţională din Singapore. „Cea mai presantă problemă pentru Asia ar fi conflictul SUA-Israel-Iran şi efectele sale asupra aprovizionării cu energie”, a adăugat expertul citat.

Războiul din Iran a aruncat economia globală în haos, cu creşteri ale preţurilor la ţiţei, care au alimentat inflaţia şi au pus presiune pe lanţurile de aprovizionare de la îngrăşăminte la alimente, presiuni resimţite acut în economiile dependente de importuri ale Asiei.

O mare necunoscută este dacă China îşi va trimite ministrul apărării după ce nu a onorat dialogul de anul trecut, o decizie care a făcut ca scena să revină Washingtonului, Beijingul acuzându-l ulterior pe Hegseth că „denigrează” China.

Ministerul Apărării din China nu a confirmat dacă ministrul Dong Jun va participa la reuniunea din acest an şi nici ce alţi oficiali ar putea trimite. Ministerul nu a răspuns la o solicitare de comentarii din partea Reuters.

Hegseth soseşte după summitul dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi Trump de la începutul acestei luni la Beijing şi pe fondul tensiunilor mocnite legate de Taiwan.

China a intensificat presiunea asupra Taiwanului prin creşterea prezenţei sale militare în jurul insulei, menţinând Taipeiul în alertă maximă cu privire la alte mişcări chineze după summit.

China revendică Taiwanul guvernat democratic ca fiind propriul său teritoriu, o poziţie pe care guvernul de la Taipei o respinge, aminteşte Reuters.

„În perioada de după summit, bănuiesc că el (Pete Hegseth – n.r.) va acţiona cu mare prudenţă în privinţa Chinei”, a declarat Bonnie Glaser, şefa Programului Indo-Pacific al think-tank-ului German Marshall Fund, adăugând că Hegseth ar putea împinge şi mai mult aliaţii şi partenerii să cheltuiască suplimentar pentru apărare.

Ataşaţii militari străini spun că delegaţia chineză se va confrunta probabil cu întrebări pertinente la forum despre modul în care epurările ample pentru corupţie în rândul ofiţerilor superiori afectează pregătirea de luptă a armatei chineze.

Analiştii se aşteaptă la schimburi de replici despre modul în care statele mai mici gestionează rivalitatea dintre SUA şi China, precum şi la o concentrare asupra punctelor de conflict maritim din Marea Chinei de Sud şi Strâmtoarea Malacca, precum şi asupra cheltuielilor pentru apărare.

Se aşteaptă ca preşedintele vietnamez Lam să sublinieze neutralitatea Hanoiului, pe măsură ce Vietnamul îşi aprofundează legăturile atât cu Washingtonul, cât şi cu Beijingul, apărându-şi în acelaşi timp revendicările maritime împotriva Chinei.

Recent instalat atât ca şef al Partidului Comunist, cât şi ca preşedinte, Lam este cel mai puternic lider vietnamez din ultimele decenii şi este pregătit să joace un rol diplomatic mai proeminent.

Te-ar mai putea interesa și
Kaufland a atins cea mai mică marjă de profit din ultimii 14 ani în România. Afacerile au depășit pragul de 20 de miliarde de lei
Kaufland a atins cea mai mică marjă de profit din ultimii 14 ani în România. Afacerile au depășit pragul de 20 de miliarde ...
Retailerul german Kaufland, numărul doi pe piața comerțului alimentar conform cifrelor din 2024, a trecut anul trecut de pragul de 20 de miliarde de lei cifră de afaceri, după o creștere de 7%.......
După o pauză de 100 de ani, Monetăria Franţei bate din nou monede din aur masiv după o pauză de un secol
După o pauză de 100 de ani, Monetăria Franţei bate din nou monede din aur masiv după o pauză de un secol
Monetăria din Paris, instituţia publică care produce monede franceze de peste 1.000 de ani, a lansat marţi o monedă ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Umbrărescu a ajuns la un progres de 60% pe secțiunea „tunelurilor pentru urși”
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: Umbrărescu a ajuns la un progres de 60% pe secțiunea „tunelurilor pentru ...
Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea din Autostrada Lugoj - Deva (A1), anunță marți Cristian ...
Ce spune Nicuşor Dan despre alocările UE pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună
Ce spune Nicuşor Dan despre alocările UE pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună
România îşi doreşte ca alocările din bugetul Uniunii Europene pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună ...