Rata şomajului la nivel naţional a fost de 3,24% în aprilie, scădere de 0,01 pp faţă de luna anterioară

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional a fost de 3,24% la sfârşitul lunii aprilie 2026, cu 0,01 puncte procentuale mai mică decât în luna anterioară şi în luna aprilie a anului trecut, a anunţat, joi, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
AGERPRES - J, 28 mai 2026, 14:27
Rata şomajului la nivel naţional a fost de 3,24% în aprilie, scădere de 0,01 pp faţă de luna anterioară

Potrivit sursei citate, numărul total al şomerilor înregistraţi a fost de 259.160 de persoane.

Din totalul celor înregistraţi, 57.823 au fost şomeri indemnizaţi şi 201.337 neindemnizaţi. Numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 1.596 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a crescut cu 787 de persoane faţă de luna precedentă, scrie Agerpres.

Pe medii de rezidenţă, 68.888 de şomeri provin din mediul urban şi 190.272 de şomeri din mediul rural.

Numărul şomerilor femei, la 30 aprilie, era de 125.259 de persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 133.901 de persoane.

Cei mai mulţi şomeri aveau vârsta de peste 55 ani (65.794), urmaţi de cei cu vârsta între 40 – 49 de ani (62.782), iar la polul opus se aflau persoanele între 25 – 29 de ani (15.238).

Structura şomajului pe grupe de vârstă la finele lunii aprilie 2026 se prezintă astfel: sub 25 de ani – 21.953 persoane, între 25 şi 29 ani – 15.238, între 30 şi 39 ani – 44.976, între 40 şi 49 ani – 62.782, între 50 şi 55 ani – 48.417, peste 55 ani – 65.794.

Şomerii fără studii şi cei cu nivel de educaţie primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (29,81%). Şomerii cu nivel de educaţie gimnazial reprezintă 34,66% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare 4,65%.

Te-ar mai putea interesa și
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
One United Properties plusează în SUA: Când ar putea fi finalizată prima investiție din Miami
Dezvoltatorul One United Properties, care are un pland e investițiid e 100 de milioane de euro în Nashville, SUA, ar putea finaliza anul acesta și prima investiție în Miami. ...
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ale AUR
Parlament bicameral şi limitarea la două mandate a conducerilor instituţiilor publice – printre priorităţile legislative ...
AUR şi-a stabilit, sâmbătă, priorităţile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară care va începe marţi, ...
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Atacuri în Marea Neagră: Turcia îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei
Turcia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei la Ankara după atacul din această săptămână asupra unei nave turceşti ...
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Polonia e în alertă. Tusk: Rusia ar putea provoca NATO, riscul de escaladare în Ucraina şi în zonă este mare
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a avertizat că Rusia ar putea escalada războiul din Ucraina şi provoca NATO, postând ...