Mai vin și vești bune: producția și exportul de energie electrică ale României au crescut în primul trimestru din 2026

Producția de energie electrică a României a crescut semnificativ în primul trimestru al anului, pe fondul unei majorări semnificative a sectorului hidro și al regenerabilelor. Exporturile au crescut și ele, dar țara tot a fost importator net, potrivit datelor publicate de Transelectrica.
Mihai Nicuţ - J, 28 mai 2026, 18:54
Mai vin și vești bune: producția și exportul de energie electrică ale României au crescut în primul trimestru din 2026

Producția internă netă de energie electrică a fost, în primele trei luni ale acestui an, de 13,7 TWh, semnificativ mai mare – cu aproape 9% – față de cea din primele trei luni ale anului 2025, când s-au înregistrat doar 12,6 TWh.

Din punct de vedere al volumului, cel mai mare plus a fost în hidrocentrale, pe fondul unei hidraulicități mult mai bune, iar din punct de vedere al creșterii procentuale, cel mai mult a fost pe componenta de regenerabile, explicabil mai ales prin creșterea puterii instalate de la un an la altul.

“În ceea ce priveşte mixul de producție, în perioada ianuarie – martie 2026 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2025, s-a înregistrat o scădere pe componentele din surse Termo în procent de 1% și Nuclear în procent de 3%. Creștere au înregistrat componentele Regenerabile și Hidro în procent de 20% respectiv 36%”, arată Transelectrica.

Cea mai mare cantitate de energie a fost generată în continuare în termocentralele pe gaz și cărbune, dar regnerabilele au produs cam cât centrala nucleară.

“Analizând ponderile componentelor mixului de producție netă pentru intervalul ianuarie – martie 2026 se observă că cea mai mare pondere, 34%, este reprezentată de componenta Termo urmată de componenta Hidro 27%, iar energia produsă din surse regenerabile și nucleară au o pondere de 19% fiecare”, mai spune Transelectrica, prezentând situația și din punct de vedere grafic.

Referitor la datele de balanță, consumul național a fost cam tot pe acolo – aproape 14 TWh, dar el a fost asigurat mult mai mult din producția națională față de situația de acum un an, deci, din punct de vedere al balanței, deficitul acoperit cu energie din import a fost de doar 0,2 TWh.

Exporturile au crescut semnificativ, de la 1,8 TWh anul trecut, la 2,8 TWh în acest an, în primele trei luni. Importurile s-au redus ușor, de la 3,1 TWh, la 3 TWh.

Datele sunt valabile strict pentru volume, nu pentru valorile schimburilor comerciale.

Capacitatea instalată în centralele termo a scăzut cu 1.000 MW în ultimul an, desigur mai ales ca urmare a închiderii grupurilor pe cărbune.

„În intervalul ianuarie-martie 2026, puterea instalată în centralele pe surse termo a înregistrat, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, o scădere cu aproximativ 19%, de la 5.476 MW instalați la 31 martie 2025, la 4.428 MW instalați la 31 martie 2026”, arată Transelectrica.

La data de 01 aprilie 2026, puterea brută instalată în SEN totaliza 19.145 MW, cu următoarea structură pe surse primare de energie:

cărbune – 1.620 MW (1.386 MW net)

hidrocarburi – 2.808 MW (2.291 MW net)

nuclear – 1.413 MW (1.300 MW net),

hidro – 6.688 MW (6.365 MW net)

eolian – 3.138 MW (3.078 MW net)

fotovoltaic – 3.339 MW (3.236 MW net)

biomasă – 139 MW (128 MW net)

La acestea sa adaugă instalații de stocare cu o putere de 599 MW și capacitate de 1.129 MWh, fără a se lua în calcul bateriile prosumatorilor.

Te-ar mai putea interesa și
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura din Vrancea, proprietarul Ana are, vor ajunge la peste 1 milion de bucăți......
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
O nouă emisiune de obligaţiuni BCR, la BVB, în valoare de peste un miliard de lei
Banca Comercială Română (BCR) listează marţi, 14 iulie, o nouă emisiune de obligaţiuni pe Piaţa Reglementată a Bursei ...
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Lanțul de magazine Action, cu 1.500 de produse la 5 lei, mai deschide un magazin
Action, retailerul olandez de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din România. ...
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. Problemele încep de la înregistrările contabile – avocat
ANAF așteaptă clarificări de la BNR, dar legislația în domeniul criptomonedelor nu poate genera acum decât litigii. ...
Demersurile ANAF în privința controalelor pe zona criptomonedelor sunt lăudabile, dar legislația nu este clară, astfel ...