Răsturnare de situație la Metro: Gigantul care a adus comerțul modern în România revine în forță după un an negru

Metro Cash&Carry, primul retailer internațional care a intrat în România acum mai bine de 30 de ani, se apropie de pragul de 12 miliarde de lei, după o creștere de 5,3% față de 2024. Retailerul a revenit, de asemenea, pe profit după un an pe minus mai ales din cauza introducerii sistemului de taxare pe cifra de afaceri, în 2024. Numărul de angajați a scăzut cu 81.
Alina Stanciu - vin, 29 mai 2026, 12:48
Răsturnare de situație la Metro: Gigantul care a adus comerțul modern în România revine în forță după un an negru

Afacerile Metro Cash&Carry, companie a grupului german METRO care deține în România o rețea de 30 de magazine de tip cash&carry, magazinele de proximitate LaDoiPași Extra și franciza LaDoiPași, au ajuns anul trecut la 11,9 miliarde de lei, în creștere cu 5,3% față de 2024.

Compania a redevenit, de asemenea, profitabilă după ce în 2024 a raportat prima pierdere din ultimii zece ani. Mai exact, retailerul a înregistrat în 2025 un profit net de 22,5 milioane de lei, reprezentând 0,1% din cifra de afaceri. Cât despre numărul de angajați, compania a ajuns la un număr mediu de 3.900 de salariați față de 3,981 cu un an în urmă.

Anul trecut, Metro a finalizat investiția de 23 de milioane de euro în extinderea zonei de food&service delivery din depozitul din Ștefănești, parte a strategiei mai ample a companiei care are în plan trei magazine cash&carry noi în următorii ani și depozite extinse care să deservească zone de delivery.

În 2024, afacerile companiei s-au majorat cu 7,5%.
Karan Khurana, CEO-ul Metro, declara anul trecut comentând despre trecerea business-ului în zona negativă faptul că ar putea rămâne pe pierderi până la schimbarea sistemului de taxare pe cifra de afaceri (IMCA) care a fost în 2025 de 1% față de 0,5% cât este acum.
De asemenea, managerul anunța atunci că Metro a decis să nu transfere în prețuri costurile mai mari  legate de creșterea salariilor,  TVA, taxele pe zahăr, etc.
Anul trecut, pentru prima dată în ultimii zece ani, retailerul a raportat o pierdere netă de 28,1 milioane de lei, după zece ani în care veniturile au depășit cheltuielile. Retailerul spune că nu a transferat în prețurile finale majorarea de 7% a costului mărfurilor și de 10% a costurilor de transport față de anul precedent. În plus, taxele plătite au crescut cu 35% în ansamblu, cel mai mare impact fiind generat de introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri de 1%.

 

Te-ar mai putea interesa și
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Restructurare masivă la Netflix. 6% dintre angajați vor fi concediați
Gigantul american de streaming Netflix urmează să disponibilizeze aproximativ 6% din forţa sa de muncă, adică în jur de 1.000 de locuri de muncă, în cadrul celei mai ample runde de......
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În ...
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...