Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu

Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale şi incertitudine politică, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate.
AGERPRES - D, 31 mai 2026, 14:48
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 - studiu

Potrivit cercetării „Romanians State of Mind”, realizată de AHA Moments, oamenii devin mai prudenţi financiar, îşi reduc consumul şi caută tot mai mult stabilitate emoţională în familie şi în viaţa personală.

Astfel, datele arată că 2025 este evaluat drept cel mai dificil an din ultimii cinci ani, iar 30% dintre români cred că 2026 va fi chiar mai dificil decât anul precedent. Mai mult, optimismul scade odată cu vârsta, fiind influenţat într-o mare măsură de percepţia asupra calităţii vieţii.

Principala preocupare a românilor este reprezentată de creşterea preţurilor la produsele de bază, utilităţi şi combustibil. De altfel, în 2026, îngrijorarea faţă de preţul carburanţilor a înregistrat cel mai mare salt faţă de acum un an (+13 puncte procentuale), până la 58% dintre respondenţi.

„Românii nu renunţă complet la consum, ci îl renegociază în funcţie de categorie. În cazul produselor esenţiale (alimente, produse de igienă sau curăţenie), românii sunt mai dispuşi să menţină cantitatea consumată dar să se orienteze spre variante mai accesibile. Pentru categoriile percepute drept mici recompense personale (dulciuri, băuturi sau cosmetice), preferă să cumpere cantităţi mai mici ori să cumpere mai rar decât să renunţe la produsele sau mărcile preferate. O excepţie clară: produsele pentru bebeluşi sunt ultima categorie la care românii fac compromisuri. Datele indică o ierarhie valorică în plină criză: copiii rămân deasupra calculelor bugetare”, notează realizatorii studiului.

În acelaşi timp, familia şi sănătatea rămân principalele surse de fericire, în timp ce 44% dintre respondenţi afirmă că, în faţa stresului financiar, se refugiază în relaţiile cu familia şi prietenii, cel mai frecvent mecanism de echilibru psihologic identificat.

Referitor la ce au simţit românii cel mai acut în 2025, cel mai mare regret este că nu au călătorit (27%), urmat îndeaproape că nu au reuşit să îşi crească veniturile (24%, un salt de 7 puncte faţă de anul precedent).

„Cu tot pesimismul cu care românii au încheiat 2025, primul trimestru al anului curent aduce un semnal discret pozitiv: calitatea vieţii percepute a crescut de la 5,9 la 6,3 din 10, între decembrie 2025 şi martie 2026. Sunt mai puţini cei care se declară în dificultate şi mai mulţi cei care spun că trăiesc relativ bine. Poate fi un prim semn de adaptare la noile realităţi, deşi presiunile recente pot ajusta trendul în orice direcţie”, menţionează sursa citată.

Rezultatele cercetării sunt extrase din studiul „Romania’s State of Mind”, realizat de AHA Moments în ultimii cinci ani. Informaţiile sunt colectate online, iar cele mai recente date au fost culese între decembrie 2025 şi martie 2026, pe eşantioane de o mie de respondenţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani.

Te-ar mai putea interesa și
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Și congresmeni republicani îl critică pe Trump pentru suspendarea noilor sancţiuni împotriva Rusiei
Personalităţi republicane, şi nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancţiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susţine Ucraina,......
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Încă două drone au fost doborâte de avioane F-16 românești în apropiere de Sulina, sâmbătă seara
Două drone de atac din familia Geran, cu propulsie cu reacție, au fost doborâte sâmbătă de aeronave F-16 ale Forțelor ...
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
România va avea o OMD Națională pentru promovarea turistică. Ce spune ministrul Econmiei
Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat sâmbătă înființarea unei Organizații de Management al Destinației ...
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ce turnuri urmează
Polul imobiliar din București unde un singur dezvoltator are proiecte de peste un miliard de euro: Ce s-a construit și ...
Unul dinte cei mai mari dezvoltatori din România pregătește noi investiții într-un cartier din București unde proiectele ...