Un bancher elveţian de la Credit Suisse, ajuns fermier în România, a scos profit de 50% din vânzarea a 600 ha de teren

Un elveţian, fost bancher şi actualmente fermier în România, a vândut 601 hectare de teren agricol din judeţul Timiş. L-a cumpărat cu nici cinci ani în urmă şi l-a vândut acum cu un profit de 50%. 
Economica.net - vin, 16 ian. 2015, 22:00
Un bancher elveţian de la Credit Suisse, ajuns fermier în România, a scos profit de 50% din vânzarea a 600 ha de teren

Agrar Invest România AG, a vândut o subsidiară prin care deţinea 601 hectare de teren agricol în judeţul Timiş, a anunţat compania, fără a preciza valoarea tranzacţiei.

Prin Zarand Real Estate, compania Agrar Invest România AG a cumpărat în primăvara lui 2012 601 hectare de teren agricol la Foeni, judeţul Timiş, în imediata apropiere a graniţei cu Serbia. De la achiziţie, terenul a fost dat în arendă.

„Agrar Invest România AG a profitat acum de trendul favorabil al preţurilor terenurilor agricole din România şi a vândut Zarand Estate şi cele 601 hectare de teren cu profit, la sfârşitul lui 2014. Parcelele de teren vândute se află în afara zonei de bază unde Agrar Invest România AG este activă. Preţul de vânzare per hectar este mai mare cu 50% faţă de valoarea înregistrată în bilanţ”, se arată în comunicatul companiei.

Agrar Invest România AG va investi veniturile obţinute din vânzarea Zarand Estate în construcţia unui centru logistic, care nu va include doar un siloz pentru depozitarea cerealelor organice, dar şi facilităţi de curăţare, uscare şi deratizare.

„Cumpărătorii de cereale organice vor să poată urmări marfa până la producător, iar conceptul de depozitare pentru cerealele organice este semnificativ diferit faţă de instalaţiile convenţionale”, se mai arată în anunţul companiei. În următoarele luni, firma va consolida parcele de teren de pe Valea Mureşului, ceea ce va avea un efect pozitiv asupra valorii terenului.

Agrar Invest România AG este condusă de Theo Hani, fost bancher elveţian, care a lucrat 22 de ani penru Credit Suisse. Acesta s-a mutat în România împrună cu familia şi face agricultură organică pe 900 de ha la Firiteaz, judeţul Arad. Hani a declarat anul trecut pentru Ziarul Financiar că a cumpărat terenurile agricole cu preţuri cuprinse între 600 şi 2.000 de euro pe hectar. 

Compania lui Theo Hani se concentrează pe achiziţia de terenuri agricole, dar eleveţianul are investiţii şi într-o fermă de vaci din Marpod, judeţul Sibiu. Ferma Karpaten Meat se află sub umbrela Agroinvest Plus, care deţine 14 ha de teren industrial, peste 3.000 de hectare de teren agricol, animale rasa Angus şi echipamente şi maşinării. 

Străinii încep să recolteze profit din terenurile arabile din România

În ultimele luni, mai multe companii mici din România, deţinute de antreprenori străini, au decis să vândă terenuri mai mari de 30 de hectare. Anunţurile de vânzare au fost publicate pe site-ul Ministerului Agriculturii, după cum obligă noua lege ce reglementează tranzacţiile cu terenuri.

Spre exemplu, în momentul de faţă, trei asociaţi de origine italiană, care deţin teren în judeţul Constanţa prin compania SC Dante Castellini, caută cumpărători pentru un teren extravilan de 50 de hectare din comuna Peştera. Preţul de vânzare este de 900.000 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...