PREMIERĂ – SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei Saudite şi Rusiei

Statele Unite au devenit cel mai mare exportator mondial de petrol, răsturnând o ordine care durează de mai multe decenii, şi care era dominată de Arabia Saudită şi Rusia, o schimbare care majorează controlul companiilor americane asupra pieţelor energetice, pe măsură ce războiul din Iran remodelează comerţul global cu energie, transmite Reuters.
AGERPRES - J, 11 iun. 2026, 09:36
PREMIERĂ - SUA au devenit cel mai mare exportator de petrol din lume, după o dominaţie de zeci de ani a Arabiei Saudite şi Rusiei

Ascensiunea Americii pe primul loc marchează o inversare uimitoare de situaţie pentru o ţară care a fost dependentă de petrolul din Orientul Mijlociu timp de decenii şi a suferit de pe urma unui embargou petrolier impus de unele state membre OPEC în 1973, ca răspuns la sprijinul acordat Israelului de SUA. Soarta SUA a început să se schimbe după 2010, când producţia de petrol şi gaze de şist a crescut vertiginos, devenind mai întâi cel mai mare producător mondial de gaze, apoi cel mai mare producător mondial de petrol, scrie Agerpres.

În contextul în care războiul dintre SUA şi Iran a perturbat exporturile de petrol ale Arabiei Saudite, iar exporturile de petrol rusesc au suferit de pe urma atacurilor cu drone ucrainene şi a sancţiunilor americane impuse Moscovei pentru invazia Ucrainei, SUA au devenit principalul exportator mondial de petrol.

Datele firmei Vortexa arată că, în luna mai, exporturile americane de ţiţei şi combustibil au crescut până la aproximativ 10,5 milioane de barili pe zi, pe fondul producţiei ridicate şi accesării rezervelor strategice, ceea ce face din SUA principalul exportator global pentru a treia lună consecutiv. Exporturile ruseşti s-au ridicat la 7 milioane de barili pe zi în luna mai, în timp ce exporturile Arabiei Saudite s-au ridicat la 5,9 milioane de barili pe zi.

Comparativ, în 2025, Arabia Saudită a exportat aproximativ 8,1 milioane de barili pe zi, în timp ce Statele Unite au livrat 6,6 milioane de barili pe zi, iar exporturile ruseşti s-au ridicat la aproximativ 5,8 milioane de barili pe zi, conform datelor Vortexa.

„Washingtonul are un nou instrument pe care nu şi-a dat seama că îl deţine înainte de războiul din Iran – exporturile de energie”, a declarat Michelle Brouhard, şefa departamentului de politici la firma de consultanţă Kpler.

Noua poziţie dominantă a SUA ar putea slăbi puterea de stabilire a preţurilor pe care, istoric, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au deţinut-o asupra pieţelor petroliere. Preşedintele american Donald Trump a criticat de mult timp OPEC pentru manipularea pieţelor. De asemenea, OPEC a primit o lovitură serioasă în luna mai, când unul dintre cei mai mari membri ai săi, Emiratele Arabe Unite, a părăsit organizaţia după aproape 60 de ani.

Cea mai mare poziţie de exportator de petrol va oferi Washingtonului o nouă pârghie puternică în discuţiile cu aliaţii şi rivalii, pe lângă supremaţia sa militară globală şi dominaţia sa asupra pieţelor financiare datorită rolului dolarului american ca monedă de rezervă mondială.

„Puteţi vedea acum pârghia pe care o au Statele Unite asupra unora dintre aceste ţări, deoarece acestea sunt dependente de SUA pentru petrolul sau gazele lor”, a spus Brouhard, adăugând că SUA este cel mai mare furnizor de ţiţei către Europa şi al doilea cel mai mare furnizor de produse distilate.

Dacă iniţial, oficialii UE au salutat boom-ul petrolului şi gazelor din SUA ca alternativă la aprovizionarea din Rusia şi Orientul Mijlociu, acum au devenit mai sceptici şi au avertizat asupra riscurilor de a deveni prea dependenţi de companiile americane. Avertismentul a coincis cu conflictul dintre UE şi administraţia SUA pe tema tarifelor vamale şi a reglementărilor de mediu.

De asemenea, Moscova este şi ea nemulţumită. Companiile energetice americane au fost principalii beneficiari ai închiderii Strâmtorii Ormuz, a declarat luna aceasta Igor Sechin, şeful gigantului petrolier Rosneft şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai preşedintelui Vladimir Putin.

Spre deosebire de Arabia Saudită şi Rusia, unde guvernele stabilesc total sau parţial obiective de producţie şi export, boom-ul petrolier din SUA depinde de deciziile companiilor private şi este determinat în principal de profituri. Când cotaţiile petrolului cresc, firmele americane vor reacţiona prin creşterea producţiei, ceea ce va contribui la scăderea preţurilor. Când preţurile sunt mici, firmele americane vor reduce producţia, ceea ce va impulsiona creşterea preţurilor, a declarat Kenneth Medlock III, cercetător la Institutul Baker. „În multe privinţe, este un rol similar cu cel jucat de OPEC şi Arabia Saudită cu capacitatea lor de producţie disponibilă, dar este mai mult un mecanism de piaţă decât un dispozitiv strategic”, a spus Kenneth Medlock III.

Ţările europene s-au bazat puternic pe Statele Unite în anii care au trecut de la începutul războiului din Ucraina în 2022. Continentul a absorbit aproximativ 47% din exporturile de petrol ale SUA până în prezent în acest an, comparativ cu 37% în 2021.
La rândul lor, ţările asiatice, care obişnuiau să cumpere cea mai mare parte a ţiţeiului din Orientul Mijlociu, se bazează acum din ce în ce mai mult pe SUA pentru aprovizionare. Asia a reprezentat aproximativ 46% din exporturile de petrol ale SUA în luna mai, comparativ cu aproximativ 37% anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de călătorie în Italia. Anunțul MAE pentru români. Grevă la nivel naţional care va afecta transportul feroviar
Alertă de călătorie în Italia. Anunțul MAE pentru români. Grevă la nivel naţional care va afecta transportul feroviar
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că a fost anunţată organizarea unei greve la......
Referendum pentru legea serviciului civil în Elveţia. Cele două tabere sunt practic la egalitate
Referendum pentru legea serviciului civil în Elveţia. Cele două tabere sunt practic la egalitate
Elveţienii urmează să se pronunţe duminică asupra unei înăspriri a condiţiilor de acces la serviciul civil, în timp ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Peste 5.700 de imobile vor fi expropriate. Valoarea despăgubirilor depășește 193 milioane de lei
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Peste 5.700 de imobile vor fi expropriate. Valoarea despăgubirilor ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a pus în dezbatere proiect de act normativ privind aprobarea listei ...
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 iunie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...