Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară – sondaj UNSAR -IRES

Ponderea românilor care și-ar plasa disponibilitățile financiare într-o asigurare de viață a crescut cu 7 puncte procentuale față de anul trecut, până la 24%, conform Barometrului UNSAR - IRES privind percepția riscului și cultura asigurărilor din România.
Economica.net - J, 11 iun. 2026, 18:35
Un sfert dintre români consideră asigurările de viață drept o soluție pentru protecție și planificare financiară - sondaj UNSAR -IRES

Aceasta este cea mai mare creștere dintre toate opțiunile analizate în noua ediție a studiului. În același timp, depozitele bancare (48%) și imobiliarele (32%) rămân primele două opțiuni de plasare a disponibilităților financiare ale românilor, cu variații mici de la an la an.

„Faptul că asigurările de viață înregistrează cea mai mare creștere dintre toate opțiunile analizate arată că tot mai mulți români încep să privească protecția financiară și planificarea pe termen lung ca pe componente importante ale stabilității familiei. Este un semnal pozitiv privind maturizarea comportamentului financiar și consolidarea culturii asigurărilor în România”, a declarat Alexandru Ciuncan, președinte & director general al UNSAR.

Asigurările de viață și sănătate se regăsesc și în Top 3 forme de asigurare pentru care românii declară un interes crescut, după asigurările de locuințe și cele de călătorie / sănătate, aflate la egalitate.

Asigurătorii din România au plătit, în medie, peste 1,15 milioane de euro în fiecare zi calendaristică a anului trecut către românii care au ales, din timp, să ia măsuri pentru protejarea stabilității financiare proprii și a familiilor lor. Astfel, valoarea totală a despăgubirilor achitate anul trecut a ajuns la peste 421 de milioane de euro, în creștere cu 12% față de 2024.

„Educația financiară rămâne esențială pentru susținerea unor decizii informate, însă este nevoie și de politici publice și facilități fiscale care să încurajeze comportamentele financiare responsabile și protecția pe termen lung”, a precizat Roxana Băluță, specialist Asigurări de Viață și Sănătate și Coordonator Programe în cadrul UNSAR.

Înființată în 1994, UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România reprezintă 22 de companii de profil. Acestea dețin o pondere de peste 90% din piața locală de asigurări. Activitatea UNSAR are drept obiectiv apărarea și reprezentarea intereselor asigurătorilor și reasigurătorilor din România, participarea la îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniul asigurărilor, promovarea activității de asigurări în România și a dezvoltării durabile a industriei de profil pe plan intern și internațional. Din anul 2007, UNSAR este membru cu drepturi depline al Federației Asigurătorilor și Reasigurătorilor Europeni – Insurance Europe. Asigurările reprezintă un sector-cheie al economiei românești, contribuind la dezvoltarea acesteia. Asigurătorii din România plătesc despăgubiri de 7,5 milioane EUR în fiecare zi calendaristică.

Te-ar mai putea interesa și
Electro-Alfa International preia SPIACT Craiova și Electro Alfa CM pentru 9 milioane de euro
Electro-Alfa International preia SPIACT Craiova și Electro Alfa CM pentru 9 milioane de euro
Compania Electro-Alfa International, producător român de top de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, a finalizat preluarea SPIACT Craiova și Electro Alfa CM (Confecții......
„Clarificări necesare”. Prima ieșire oficială a BNR în scandalul manipulării ROBOR, care a adus amenzi de 700 de milioane de euro pentru bănci
„Clarificări necesare”. Prima ieșire oficială a BNR în scandalul manipulării ROBOR, care a adus amenzi de ...
Banca Naţională a României (BNR) consideră că decizia Consiliului Concurenţei privind activitatea unor bănci pe piaţa ...
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele din Iran cau au avut loc în ianuarie
Trump le-a transmis kurzilor că-i va ține minte că au păstrat armele trimise de SUA pentru participanții la protestele ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat joi dezamăgit de grupările kurde, cărora le-a expediat arme pentru a ...
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie cu livrare până la finalul lui 2027
Energia electrică va rămâne scumpă și în viitor. Nuclearelectrica, firma statului, a vândut cu 120 de euro/MWh energie ...
Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă, controlat de stat, a reușit să vândă energie electrică ...