Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape

Preşedintele american Donald Trump a anunţat joi că a ordonat anularea noilor atacuri aeriene împotriva Iranului în urma ultimelor negocieri, la câteva ore după ce a ameninţat cu astfel de bombardamente mai puternice şi a susţinut chiar că ar putea încerca să captureze infrastructura iraniană de petrol şi gaze, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 11 iun. 2026, 21:37
Trump anunță că a anulat atacurile aeriene asupra Iranului și dă de înțeles că un acord de pace este aproape

„Pe baza faptului că discuţiile cu Republica Islamică Iran au fost aduse la cel mai înalt nivel al conducerii iraniene şi aprobate, în calitate de preşedinte al SUA am anulat loviturile şi bombardamentele planificate împotriva Iranului pentru această seară”, a scris Trump într-o postare pe reţeaua sa de socializare Truth Social.

„Discuţiile şi ultimele puncte au fost, în principiu şi în detaliu, aprobate de către toate părţile interesate”, a adăugat preşedintele american, enumerând printre aceste părţi SUA, Israel, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Turcia, Pakistan, Bahrain, Kuwait, Iordania şi Egipt.

„Momentul şi locul semnării vor fi anunţate în curând”, a adăugat el, referindu-se la un acord cu Iranul.

Totuşi, a mai indicat Trump, „blocada navală (impusă de SUA asupra porturilor iraniene n.red) va rămâne în vigoare până la finalizarea acestei înţelegeri”.

Mai devreme joi, într-un interviu acordat postului Fox News şi într-o postare pe aceeaşi reţea, Trump a ameninţat Iranul că îl va lovi „foarte tare diseară” şi că Statele Unite îi vor captura în curând infrastructura de petrol şi gaze naturale, inclusiv prin ocuparea insulei Kharg, care este principalul terminal petrolier al Iranului şi prin care această ţară livrează circa 90% din exporturile sale de petrol.

„La un moment dat, într-un viitor nu prea îndepărtat, vom lua Insula Kharg, şi alte puncte ale infrastructurii petroliere, şi vom prelua controlul total asupra pieţelor lor de petrol şi gaze, cam la fel cum am făcut cu Venezuela”, a scris el pe Truth Social.

Trump nu a menţionat nimic în mesajul său despre o eventuală operaţiune militară terestră pentru realizarea unui asemenea obiectiv. El a vorbit însă despre acest lucru în interviul acordat Fox News, în care a spus din nou că noile bombardamente împotriva Iranului vor fi mai puternice şi a susţinut că, dacă ar vrea, armata americană ar putea să invadeze şi să ocupe această ţară „mâine”, întrucât „este lipsită de apărare” în urma campaniei de atacuri aeriene americano-israeliene lansate pe 28 februarie.

Totuşi, el a adăugat că ar prefera să nu fie lovite infrastructuri civile precum poduri, uzine electrice sau de furnizare a apei, întrucât în astfel de situaţii „oamenii suferă”. În declaraţii anterioare el ameninţase Iranul cu atacuri asupra unor obiective de acest fel.

În pofida armistiţiului în vigoare din 8 aprilie, Statele Unite au atacat în ultimele două nopţi ţinte în Iran, care a ripostat din nou prin lovituri cu drone şi rachete asupra bazelor americane din regiune, joi fiind astfel atacate baze ale SUA din Bahrain, Kuweit şi Iordania. În plus, Iranul anunţat că închide complet Strâmtoarea Ormuz.

Trump a justificat reluarea bombardamentelor prin doborârea de către Iran a unui elicopter militar american Apache şi prin tergiversarea de către Teheran a acceptării unui acord care să soluţioneze definitiv chestiunea dosarului nuclear, în special neutralizarea stocului iranian de uraniu îmbogăţit.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Un nou parc mare fotovoltaic în România. Centrala de 146 MW a Nofar de la Ghimpați a început să producă energie
Israelienii de la Nofar Energy, foarte activi în sectorul energiei regenerabile din România, au energizat un nou parc fotovoltaic de mari dimensiuni și au depășit borna de 300 MW instalați la......
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi vindem
INTERVIU Zhenghai Mei (GAC): Suntem diferiți de alte mărci chinezești. Noi întâi asamblăm mașini în Europa și apoi ...
Zhenghai Mei, director general al grupului chinez Guangzhou Automobile Group (GAC) pentru Europa de Est a explicat într-un ...
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să facem
De ce a interzis UE exporturile de oi și capre ale României – pagubă de 300 mil. euro pentru noi. Ce trebuie să ...
Într-un răspuns acordat unui europarlamentar român, Comisia Europeană a explicat de ce a interzis exporturile de ovine ...
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru sistemul de sănătate
România cere prelungirea unui împrumut de jumătate de miliard de euro de la BERD. Scopul este atragerea de bani pentru ...
România vrea să utilizeze integral un împrumut de 500 de milioane de euro contractat de la Banca Internațională pentru ...